30.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentSecretara-șefă de la Universitatea de Medicină a fost găsită într-un lac din...

Secretara-șefă de la Universitatea de Medicină a fost găsită într-un lac din Capitală

Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului Omoruri

În vârstă de 43 de ani, Cătălina Vali Matei a fost dată dispărută noaptea trecută. Cadavrul ei a fost descoperit astăzi, într-un lac din Capitală.

„În urma activităților desfășurate de către polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciul Investigații Criminale Sector 2, femeia, în vârstă de 43 de ani, care a fost dată dispărută în cursul zilei de astăzi, a fost găsită fără viață, într-un lac din Capitală. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis Poliţia. 

Femeia a fost dată dispărută, după ce nu a mai ajuns la serviciu.

Știrea inițială

Secretara-șefă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Matei Vali Cătălina, în vârstă de 43 de ani, a fost dată dispărută și este căutată de polițiști.

Potrivit unui anunț făcut de Poliția Capitalei, femeia a plecat de la domiciliul ei din Sectorul 2 în cursul dimineții de 18 septembrie 2024 și nu a mai revenit.

A fost declanșată o anchetă, iar Poliția Română a inclus-o pe lista persoanelor date în urmărire națională. Dispariția a fost semnalată după ce femeia a fost văzută ultima dată în jurul orei 00:00.

„Astăzi, 18 septembrie 2024, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariţia unei femei care a plecat în cursul acestei dimineţi de la adresa de domiciliu din Sectorul 2 şi nu a mai revenit până în prezent. Persoana dispărută se numeşte Matei Vali Cătălina, este în vârstă de 43 de ani”, transmite Poliția Capitalei.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor afectează Rusia: producția de benzină acoperă doar două treimi din necesarul de vară

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor obiective energetice strategice din Rusia, vizând inclusiv rafinării importanteRusia se confruntă cu un deficit tot...

Oana Gheorghiu: Reforma companiilor de stat a rupt Coaliția

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că adevăratul moment de ruptură din coaliția de guvernare a fost declanșat de tentativa de reformare a companiilor de...

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor afectează Rusia: producția de benzină acoperă doar două treimi din necesarul de vară

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor obiective energetice strategice din Rusia, vizând inclusiv rafinării importanteRusia se confruntă cu un deficit tot...
Ultima oră
Pe aceeași temă