România este printre puținele țări din Europa care nu reglementează clar îngrijirea bolnavilor în fază terminală
Ministerul Sănătății a deschis dezbaterile publice pe tema bolnavilor fără șanse la viață. Reprezentanții Ministerului au discutat deja cu reprezentanții bisericilor despre modul în care ar urma să fie îngrijiţi bolnavii fără soluţie terapeutică. În prezent, aceștia sunt ținuți în viață, în secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor.
Legislaţia României prevede clar că toţi pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale până în ultima clipă. Ţara noastră nu are însă un protocol pentru bolnavii în fază terminală, aşa cum se întâmplă în sistemele medicale din Franţa, Belgia, Olanda sau America.
Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat la un post de televiziune că „ Noi nu am avut curajul până acum să deschidem acest subiect. Apar greșeli în actul medical, pentru că se fac greșeli. Avem o infrastructură precară, personal medical insuficient și obosit, fluxuri incorecte la nivel de spital și o lipsă a protocoalelor. Pacienţii critici stau săptămâni bune în secţiile ATI, nu în centre de paliație”.
Protocoalele dedicate pacienţilor în fază terminală ar urma să fie aplicate în toate spitalele din ţară după o evaluare a experţilor internaţionali chemaţi să se pronunţe după arestarea celor două dotoriţe de la Spitalul Sf Pantelimon.