Ce vede televiziunea (2)

Credeti ca lumea, asa cum apare ea la Discovery, Animal planet, National Geographic si Ejusdem Farinae e inocenta? Ca e o oglin­da lipsita de puncte de vedere, care se plimba de-a lungul drumului? Pai tocmai, care-i drumul?

Vitejiile gen Survivor, rezistenta eroica la natura, care e o aluzie la vechiul wild wild west pe care civilizatia l-a supus si l-a trimis direct in mitologic, naratiunile kipling-iene despre momente din saga unor familii de fel de fel de animale salbatice, spectacolul ca­ritatii zoofile, rousseauismul bunului salbatic, toate sunt clisee pe care aceste canale le raspandesc in atmosfera. Asta e lumea vazuta de un american sau de un "anglo-saxon". Aceasta cultura a naturii nu exista, intr-adevar, in Occidentul continental, nici in Germania, unde natura e o etapa in dezvoltarea cons­tiintei chemat s-o schimbe in ceva superior, nici in Franta, unde natura e o sufragerie imensa unde trebuie facuta ordine. Nu insist pe ele, dar amintesc alte detalii care conteaza in discutia despre ideologia televiziunii: de pilda, cine sunt cei care, in programele acestor posturi, apar creditati cu titlul de facatori de istorie; ce limba vorbesc cercetatorii intervievati in chip de autoritati in domeniile investigate sau, mai ales, atunci cand e vorba despre calatorii (canalul Travel), ce decupeaza si ce experienta mobilizeaza "calatorii" in zone mai mult sau mai putin exoti­ce? In alta ordine de idei, filmele. Filmele istorice, fie facute la Hollywood, fie in alte parti, dar avand in Hollywood instanta de validare cel putin comerciala, prezinta un proces istoric in care lumea se emancipeaza incepand cu Statele Unite, in vreme ce batrana Europa, grea de nestemate, e spurcata la gura si repede la manie, iar alte culturi pur si simplu nu exista. Toate canalele de filme, toate, difu­zea­za filme americane in proportie co­var­sitoare. Ce e american acolo nu e doar limba si nu neaparat decorul – de altfel, turnajele se fac de-acum in toa­ta lumea. Dar felul de a vorbi, gestica, mimica, umorul, un complex intreg pe care-l putem numi "viata umana" e american. N-ati observat cati dintre noi au inceput sa se poarte ca-n sitcomuri? Ia fiti putin atenti, cand iesiti cu prietenii in club, la bar sau in vacante. Muzica, apoi. Toate canalele muzicale, cu exceptia Mezzo (pentru cei care isi iau "baza plus") difuzeaza numai muzica anglo-saxona. Nu exista nimic, dar rigu­ros nimic traditional in muzica difuzata de cele vreo cinci canale de muzica accesibile abonatilor la firmele de cablu. Mi se intampla uneori sa stau duminica seara pana dupa miezul noptii sa vad stirile africane pe TV5. Sa vad strazi din Yaounde, din Abidjan, din Dakar, din Khartoum, sa vad chipuri de acolo, sa vad strazi, cladiri, cotidian, un fel de viata pe care n-o vad niciodata decat eventual intr-un plan secund acoperit de silueta fibroasa si barboasa a vreunui antropolog american. Sunt francofon, dar puteam fi germanofon, puteam fi hispanofon si as fi vrut altceva decat conventia telenovelei, as fi putut fi nipofil, sinofil – si cate altele as mai fi putut sa fiu, iar concluzia mea ar fi fost aceeasi: ceea ce credem ca e diversitate e doar cantitate livrata in portii tema­tice, generice, care ne fac sa credem ca lumea, de fapt, e mereu "tot aia". Pentru fiecare dintre noi, lumea e si va con­tinua sa fie altfel. Dar, in rest, satul global e in constructie, iar televiziunea il strabate in lung si-n lat numai si nu­mai pe el, lasand pentru totdeauna in intuneric bucati de real despre care, curand, nici nu vom sti ca au existat. Care vor disparea ca si cand n-ar fi existat niciodata.