Sambata dimineata, kilometrul 3 al digului de larg din Portul Constanta. Intr-o barca pneumatica, cinci barbati isi verifica pentru ultima data echipamentul de scufundare, dupa care primii doi se arunca in apa. Scuba-divingul a fost revelatia sezonului estival 2006. Se gasesc clienti si acum, in septembrie. Instructorul il supravegheaza atent pe incepator cum coboara spre fundul marii: doi, trei, patru, cinci metri. La un moment dat, „bobocul” se opreste. In apa tulbure se distinge o prova de cargou. Tabla este sparta in mai multe locuri. Tabloul este sinistru: fiare contorsionate, o jumatate de barca de salvare si cativa pesti speriati, care au disparut imediat din calea fasciculului lanternei subacvatice. La o privire mai atenta, se disting patru litere mari incrustate pe o latura a provei: „Sadu”.
Fiecare epava are povestea ei. Unele, precum celebra „Evanghelia”, au devenit un simbol. Altele continua si acum, dupa zece ani de la naufragiu, sa provoace suferinta in sufletele oamenilor. Constanta este un oras de marinari. Superstitiile marinaresti se transmit din generatie in generatie. Batranii lupi de mare spun ca nu trebuie sa tulburi linistea unui vas scufundat, cimitirul navigatorilor inecati. Numai ca atractia fata de aceste „cavouri” subacvatice este prea mare. Si, in plus, una este sa urmaresti un reportaj despre cautatorii de comori din fata televizorului si alta e sa atingi cu mana ta otelul bordajului. Litoralul romanesc nu avantajeaza scufundarile de agrement. Apa Marii Negre este opaca, fundul are mult mal si putine pietre. Epavele atrag insa zeci de turisti, care vor putina adrenalina si sa le afle povestile.
Nava lui Onassis, esuata la Costinesti
Cea mai batrana dintre epave este „Evanghelia”. A navigat sub pavilonul celui mai cunoscut armator al acestui secol, Aristotel Onassis. Batranii din Schitu isi amintesc ca, intr-o noapte, dintr-o eroare de navigatie sau in mod voit, cargoul s-a infipt in nisipul plajei. La acea vreme s-a vorbit despre un sabotaj pentru ca grecul sa incaseze polita de asigurare. Este o practica frecventa in lumea shippingului. Navele uzate, cu peste 40 de ani de exploatare, sunt asigurate si dupa aceea scufundate pentru ca armatorul sa scape in acelasi timp de vapor si sa primeasca si bani pe el. Asta, bineinteles, numai daca firma asiguratoare se lasa pacalita. Nu se stie cum s-a terminat cazul „Evanghelia”, insa epava a devenit simbolul statiunii tineretului.
Cargoul traficantilor
In zona neterminata a Portului Constanta-Sud, in apropierea locului unde comunistii au vrut sa construiasca o insula artificiala, se poate observa chiar de pe faleza orasului silueta unei nave. „Fucsia” a esuat intr-o zona necirculata de nave, iar autoritatile au considerat ca nu merita sa cheltuiasca bani pentru ranfluarea ei. Mai ales ca adancimea este mica, puntea principala este la peste un metru deasupra apei, iar de la distanta vasul pare ca pluteste. In primii ani de dupa '89, epava a devenit un punct de atractie pentru copiii din cartierele invecinate portului si pescarii amatori. Zona este linistita, nu sunt curenti subacvatici, deci se poate inota sau pescui. In perioada scandalurilor generate de traficul de tigari, se pare ca epava a jucat rolul unei magazii de tranzit. Barcile traficantilor puteau acosta la bordul dinspre larg fara sa fie observate de pe mal, se descarcau baxurile, dupa care erau preluate de altcineva.
Drama echipajului de pe „Sadu”
Lucratorilor portuari cu vechime in munca numele „Sadu” le provoaca fiori pe sira spinarii. Este un episod rusinos al portului, pe care nimeni nu l-a uitat. Cargoul de 4.800 tdw s-a scufundat intr-o zi friguroasa de iarna. 2 decembrie 1988 era o zi obisnuita in port. Navele ieseau si plecau, altele asteptau in rada. Una dintre ele, „Sadu”, a ancorat la distanta de o mila marina de digul de larg, in asteptarea ordinului de intrare la operare. In cateva ore vremea s-a inrautatit, ancora s-a desprins de fund, iar vasul s-a apropiat periculos de dig. Echipajul a incercat de mai multe ori sa porneasca motorul principal pentru a se indeparta de uscat, insa marea cerea vieti. La ora 14.02, comandantul a ordonat parasirea navei, dar era prea tarziu. Barcile nu au putut fi folosite, pentru ca, odata lasate la apa, ar fi fost strivite intre nava si stabilopozi. Pe o mare de gradul cinci nu ai cum sa inoti, astfel ca 22 de navigatori s-au catarat pe acoperisul puntii de comanda si au inceput sa se roage. „Sadu” isi traia ultimele clipe. Marea a prins nava intr-un cleste si o izbea repetat si cu furie de stabilopozi. Pe dig asistau neputinciosi ofiterii portuari. Cei de la partid le strigau marinarilor sa nu abandoneze nava pentru ca ii asteapta puscaria; restul oamenilor incercau disperati sa gaseasca o solutie salvatoare. Din cauza valurilor mari si a vantului, un singur remorcher a reusit sa iasa din port, dar cand a ajuns la fata locului „Sadu” se scufundase. Marinarii s-au aruncat in apa rece ca gheata. Doar 7 au supravietuit. Ceilalti s-au inecat sub privirile celor de pe mal. S-a ordonat secret total. Familiile mortilor au luat cu asalt usa primului-secretar, dar Securitatea a inabusit revolta. Unii spun ca de vina au fost autoritatile, care nu au dat voie navei sa plece la timp spre larg. Altii cred intr-un blestem asupra vasului.
Digul blestemat
Un alt episod la fel de dramatic s-a petrecut in noaptea de 4 ianuarie 1995. Doua nave straine, „Paris” si „You Xiu”, au cazut prada Marii Negre in apropierea mormantului echipajului de pe „Sadu”. Scenariul groazei a fost asemanator. Ancorele s-au desprins, motoarele principale nu au pornit si navele au izbit digul. Nu a existat nici un supravietuitor. Furtuna a purtat cadavrele pana pe plaja Eforie. Cei mai afectati au fost ofiterii care faceau de garda in acea noapte la Port Control. In legatura permanenta cu cele doua vase, au auzit stigatele disperate al marinarilor si ultimele cuvinte ale comandantilor, inainte ca acestia sa moara. In zilele cand marea este calma se pot observa, la un metru sub apa, catargele epavelor. Zona este evitata de localnici. Pescarii nu vin sa pescuiasca in acest loc. Marinarii trebuie sa se odihneasca in pace.
