0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialDe ce sunt interzise ouăle de ciocolată cu surprize în Statele Unite

De ce sunt interzise ouăle de ciocolată cu surprize în Statele Unite

Dacă doriţi să mergeţi în Statele Unite, să nu vă treacă prin minte să luaţi cu voi si ouă de ciocolată cu surprize. Asta, pentru că alimentele care conţin obiecte necomestibile sunt interzise în Statele Unite încă din 1938 şi riscaţi să primiţi o amendă de câteva sute de dolari. Acum, americanii vor să semneze o petiţie online care să le permită să aducă în ţară ouăle de ciocolată, conform publicaţiei Der Spiegel.

În 2008, Comisia privind Produsele de Consum şi Siguranţa Consumatorilor din Statele Unite a specificat că ouăle Kinder sunt interzise pentru că piesele care alcătuiesc jucăriile sunt prea mici pentru copiii sub trei ani şi, prin urmare, reprezintă un risc pentru ei: le pot înghiţi sau se pot asfixia cu ele.

În 2011, ofiţerii vamali americani au confiscat 60.000 ouă Kinder, de două ori mai multe decât în 2010. La începutul lui ianuarie 2011, a apărut un adevărat scandal în legătură cu ouăle, după ce o americancă voia să aducă din Canada ouă Kinder (acolo sunt legale din 1975) şi i s-a spus că, dacă nu renunţă la idee, va plăti o amendă de 300 dolari. 

Lista alimentelor interzise în Statele Unite mai cuprinde şi sângeretele pe băţ din Taiwan (făcut din orez şi sânge de porc), haggis- o specialitate scoţiană făcută din organele interne ale oii sau viţelului şi fierte în stomacul animalului sacrificat, mezelurile făcute în Italia (dar nu sunt interzise şi mezelurile italiene făcute în America), carnea de cal şi carnea de om, precum şi uleiul obţinut din dafin (şoarecii de laborator au făcut cancer după ce li s-a administrat această substanţă), potrivit 11points.com.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă