În familie sau cu musafiri, pregătirea, aranjarea şi servirea mesei atât una obişniută dar îndeosebi pentru un eveniment festiv reprezintă de fiecare dată o ocazie specială.
Astfel, această activitate de aranjare a mesei a început să devină o adevărată artă. Unele târguri internaţionale, cum este Ambiente, de exemplu, dedică acestei teme un sector întreg. Decoraţiile, detaliile precum şi ponturile folosite vor fi esenţiale pentru reuşita finală.
Atmosfera trebuie să fie pozitivă şi relaxată, chiar dacă alegem un decor cu fast. Desigur că, la fel ca în orice decorare, există diferite stiluri pentru aranjarea mesei, de la cel clasic la unele abordări moderne.
Important este şi felul mesei de aranjat (breakfast, dejun, cină), dacă este o masă cu prieteni sau în familie, sau una intimă.
Tendinţa este pentru aranjamente cât se poate apropiate de natură (pe terasă, în grădină) dacă sezonul permite, florile fiind un element de care nu ne putem lipsi.
Şi în cazul aranjamentelor pentru masă, la modă sunt cele romantice. De aceea, porţelanul, inclusiv în variante moderne, lumânările şi sfeşnicele reprezintă accesorii la care se face pe larg apel.
Deasemenea sunt foarte practicate aranjamentele de masă simple şi proaspete, cu accente vintage, foarte energizante, în anumite situaţii foarte apreciate fiind şi aranjamentele rustice, mai ales când sunt asortate şi cu preparate culinare adecvate.
Exemplificările sunt din revista Căminul.