21.8 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialPonturi pentru vacanţă. Îmbină orasele istorice cu soarele şi marea

Ponturi pentru vacanţă. Îmbină orasele istorice cu soarele şi marea

Se apropie concediul de vară, însă bugetul este limitat. Dacă vrem să împuşcăm doi iepuri şi să ne bucurăm atât de litoral, cât şi de istoria de secole a unor oraşe, putem vizita cele mai frumoase peisaje citadine cu plajă.

Nisa, Franţa

Nisa este una dintre cele mai vizitate destinaţii de pe Coasta de Azur. Odată ajuns aici, atmosfera franţuzească te înconjoară, iar marea Mediterană crează valuri de romantism. Depinde, însă, ce cauţi. Bucătăria franţuzească este excelentă, iar dacă dragostea trece prin stomac, poţi vizita unele dintre cele mai renumite restaurante din frumosul oraş care atrage, anual, sute de mii de turişti.

Există voci care spun că Nisa a scăzut în atractivitate, însă numărul din ce în ce mai mare al vedetelor care îşi cumpără case şi vile de-a lungul rivierei franceze pare să spună cu totul altceva. Localnicii trăiesc, cu precădere, în Vielle Ville, în oraşul vechi, unde multe dintre faţadele italiene te duc cu gândul la palatele genoveze.

Un sejur de şapte nopţi de la Kiss Travel, la un hotel de două stele, costă 447 de euro, iar preţul include biletul de avion dus-întors, de la compania TAROM, şi micul dejun. Tariful nu include taxele de aeroport (aproximativ 125 de euro de persoană) şi excursiile opţionale.

Santorini, Insulele Ciclade, Grecia

Santorini este principala insulă a arhipelagului cu acelaşi nume, iar peisajul spectaculos care o caracterizează se datorează unui proces vulcanic. În jurul anului 1650 î.e.n., una dintre cele mai mari erupţii vulcanice din ultimii 10.000 de ani este vinovată, conform istoricilor, de dispariţia civilizaţiei minoice.

Atracţiile turistice din Santorini sunt numeroase: muzee, ruine ale vechilor băi romane, teatre şi pieţe. Puteţi vizita şi celelalte insule ale arhipelagului cu ajutorul feribotului. Localitatea Kamari este faimoasă pentru plaja cu nisip negru, Pyrgos este un sat pitoresc cu biserici ortodoxe, Perissa are plaje frumoase şi bine organizate, iar Megalachori este un sat tradiţional, unde ideea de „grecesc” îşi recapătă sensul. Santorini este plin de baruri, cafenele şi cluburi de noapte, iar viaţa de noapte îi poate anima până şi pe cei mai leneşi turişti. În Santorini se poate ajunge cu avionul de la Atena sau cu feribotul din Pireu.

Un sejur de şapte nopţi la un hotel de trei stele, de la Ama Tours Millenium, Real Turism sau Ella Traveland costă 439 de euro. Preţul include biletul de avion dus-întors, transferul aeroport – hotel – aeroport, cazarea timp de şapte nopţi şi micul dejun. Costul biletului nu include taxele de aeroport (95 de euro de persoană), asigurarea medicală, taxele de intrare la obiectivele turistice şi excursiile opţionale.

Malaga, Costa del Sol, Andalucia, Spania

Deşi oraşul este modern, câteva clădiri istorice sunt sarea şi piperul pentru orice turist care caută şi altceva decât o plajă curată. Aici s-a născut Pablo Picasoo, iar arhitectura oraşului este dominată de o frumoasă catedrală, construită în secolul al XVI-lea.

În oricare dintre cele trei mari centre turistice din Malaga, Calle Marques de Larios, Plaza Mayor sau Calle de Granada, vă puteţi bucura de shopping, de viaţa de noapte sau de obiectivele turistice, încărcate de istorie şi impozanţă. Zona metropolitană Malaga are peste un milion de locuitori. Oraşul a fost întemeiat de fenicieni în urmă cu 3.000 de ani. Din cauza peştelui care, în apropierea portului, era foarte sărat, denumirea antică a oraşului era Malaka, un cuvânt care, în limba fenicienilor, însemna „sare”.

După aproximativ şapte secole, romanii au cucerit Malaga de la cartaginezi, iar după secolul al V-lea e.n, Malaga a ajuns sub stăpânirea vizigoţilor. După cucerirea Spaniei de către mauri, Malaga a devenit un important centru comercial. În timpul Războiului Civil spaniol, oraşul a fost bombardat puternic de către forţele lui Franco, ajutate de aviaţia italiană, însă regiunea şi-a revenit repede, iar după anii ’60, economia regiunii a fost puternic influenţată de către turismul intens de pe Costa del Sol.

Un sejur de trei nopţi de la Olimpia Turism, la un hotel de trei stele, costă 199 de euro. Preţul include cazarea, micul dejun, biletul de avion dus-întors şi taxele de aeroport. Tariful nu include preţul pentru bagajele de cală şi asigurările medicale. Pentru a beneficia de aceste tarife, trebuie să faceţi rezervare cu cel puţin două luni înainte.

Gdansk, Polonia

Gdansk este unul dintre oraşele poloneze cu cea mai mare încărcătură istorică şi este considerat ca fiind cel mai frumos oraş de pe malurile Mării Baltice. A fost unul din cele mai importante oraşe din liga Hanseatică. Datorită bogăţiei sale şi a regiunilor înconjurătoare, Gdansk a fost, timp de sute de ani, unul dintre principalele obiecte de dispută între Germania şi Polonia., însă localnicii au reuşit să-şi păstreze independenţa până la sfârşitul secolului XVIII, când a ajuns sub dominaţie prusacă. După Primul Război Mondial, Gdansk a devenit „Oraşul liber Danzig”. Deşi bombardamentele din cel de-al II-lea Război Mondial au distrus oraşul aproape în totalitate, lucrările de reconstrucţie au fost realizate cu succes, respectându-se planurile iniţiale.

Un sejur de trei nopţi în Gdansk, de la compania Demian Travel, la un hotel de patru stele, costă 159 de euro. Preţul include cazarea şi micul dejun. Compania de turism nu asigură, însă, transportul până în frumosul oraş din nordul Poloniei. Un sejur similar, la un hotel de cinci stele, costă 289 de euro. Biletul de avion, dus-întors, de la Bucureşti la Gdansk, de la compania aeriană Polish Airlines, costă 138 de euro şi poate fi obţinut prin intermediul agenţiei Airway.ro. Taxele de aeroport sunt incluse în preţul biletului.

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...
Ultima oră
Pe aceeași temă