5.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialDestinaţii inedite, ieftine şi fermecătoare. Vezi ce alege un turist inteligent!

Destinaţii inedite, ieftine şi fermecătoare. Vezi ce alege un turist inteligent!

 

Burg Satzvey, Germania

Germania nu înseamnă doar scule industriale, Hitler, automobile şi Bayern Munchen. Germania poate însemna şi Burg Satzvey. Deşi castelul din poveşti se află la o aruncătură de băţ de oraşele turistice Bonn şi Cologne, micul orăşel german care îl găzduieşte este ignorat, contant, de către turişti. Am putea spune că lipsa farmecului este total absentă. Zidurile medievale, şanţurile care înconjoară castelul şi frumuseţea locului îi vor încânta chiar şi pe cei mai plictisiţi dintre vizitatori. În funcţie de perioada pe care alegi să ţi-o petreci în Burg Stazvey, vei putea asista la turniruri medievale sau la târguri de vrăjitoare. Chiar şi fără ajutorul farmecelor, vei ştii că ai făcut o bună alegere, atunci când ai decis să guşti dintr-o altă Germanie. Mai multe detalii găsiţi în varianta în engleză a site-ului http://www.burgsatzvey.de.

Battle, Anglia

Bătălia de la Hastings din 14 octombrie 1066 a reprezentat lupta decisivă prin care normanzii au finalizat cucerirea Angliei. Bătălia a avut loc la aproximativ 10 km nord de Hastings, unde mai târziu s-au construit o mănăstire şi oraşul Battle, pe care vi-l recomandăm. Plimbaţi-vă pe câmpia unde s-a scris o pagină decisivă din istoria unui popor care a influenţat întreaga lume de-a lungul secolelor care au urmat. Planificaţi-vă călătoria cu ajutorul site-ului visit1066country.com. Oraşul Battle a fost contruit în jurul mănăstirii şi a reprezentat un loc de refugiu în timpul Primului Război Mondial, iar istoria lui nu se opreşte aici. Vreţi s-o descoperiţi?

Amiens, Franţa

În Amiens există o catedrală de două ori mai mare decât Notre Dame de Paris. Singurul păcat al acestui oraş este lipsa unui mare flux de turişti. Catedrala din Amiens este o minune arhitectonică, cu sculpturi fascinante. Aşa-numitele „macaron d’Amiens” reprezintă specialitatea culinară locală. Încearcă o astfel de prăjitură la Jean Trogneux (www.trogneux.fr), unde cinci generaţii de bucătari au păstrat intactă reţeta pe bază de miere de albine, migdale, zahăr şi albuşuri de ou. Prăjiturile se servesc cu ciocolată caldă, incredibil de consistentă.

Haarlem, Olanda

Bineînţeles că este greu să te desparţi de plăcerile oferite de Amsterdam, capitala Olandei. Uneori, poate fi chiar o alegere neinspirată. Însă, dacă mergi în Haarlem, nu vei regreta nici o secundă petrecută departe de vânzoleala unuia dintre cele mai cosmopolite oraşe ale Europei. Haarlem este destinaţia perfectă pentru iubitorii artei: aici se află cel mai vechi muzeu din Olanda. Micul oraş reprezintă prototipul orăşelului olandez de provincie.

La Coruna, Spania

În nord-vestul Spaniei, Santiago de Compostela tinde să monopolizeze preferinţele turistice. Însă La Coruna se află foarte aproape de polul turistic regional şi vine cu o ofertă impresionantă pentru simţurile alese ale vizitatorilor: o istorie milenară , plaje de vis şi o viaţă de noapte cu mult mai agitată decât cea a Madridului. Vizitează piaţa Maria Pita pentru a privi statuia apărătoarei vechiului oraş şi faţada impresionantă a Palatului Municipal. În apropiere vei putea vedea cele două clopote gemene ale bisericii San Jorge. Nu rata Torre de Hercules, un far construit pe vremea Imperiului Roman. De sus, priveliştea este încântătoare. La apusul soarelui, bucură-te de un tapas în zona Panaderas.

Olomouc, Cehia

Există voci care spun că nu Praga este cel mai frumos oraş al Cehiei, ci Olomouc. Micul orăşel se bucură de acelaşi farmec arhitectonic de care are parte capitala Cehiei, însă haosul marilor oraşe lipseşte cu desăvârşire. Am putea spune că Olomouc este o Praga mai mică şi mai liniştită. În Horni Namesti se află ceasul astronomic, construit în stil comunist, iar la U Andela poţi încerca mâncărurile tradiţionale cehe, gătite ca pe vremuri.

Klaipeda, Lituania

În Europa există şi Lituania! Klaipeda este unul dintre cele mai vesele oraşe din Europa şi deţine un port cu taverne construite în stilul german. Bucură-te de un prânz copios la Memelis şi savurează una dintre cele mai bune beri din Lituania, după care te poţi transforma într-un adevărat explorator citadin. Dacă timpul îţi permite, părăseşte oraşul pentru a te bucura de pădurile îngrijite, de bucătăria specifică şi de folclorul local.

Tartu, Estonia

Călătorii care aleg să viziteze minunata ţară baltică, se limitează, de obicei, la Tallin, un oraş de poveste. Însă oraşul universitar Tartu este la fel de pitoresc şi incredibil de fermecător precum Santiago de Compostela din Spania. Specificul baltic sunt sarea şi piperul oraşului Tartu şi al întregii regiuni. Preţurile sunt accesibile, iar Estonia este o ţară de unde poţi să te întorci cu bani acasă sau unde îţi permiţi să-ţi prelungeşti concediul pentru a te relaxa şi a te bucura de culorile baltice inconfundabile.

Lancut, Polonia

Polonia deţine castele din bleşug, însă în Lancut poţi face o adevărată „baie de cetăţi”. Detaliile acestei enorme reşedinţe aristocratice îţi taie respiraţia. Un tur al palatului din Lancut te va purta prin sălile lustruite, în care vei putea admira candelabrele uriaşe şi mobilierul unic. Planifică-ţi vizita pe site-ul zamek-lancut.pl/en. Lancut deţine o bogată istorie evreiască, iar sinagoga oraşului reprezintă, dincolo de exteriorul modest, o capodoperă în stil baroc, cu piloni strălucitori şi fresce colorate. O felie din Polonia nu trebuie să coste o avere!

Cele mai citite

Denis Ciobotariu a semnat un contract până în 2028 cu Rapid

Denis Ciobotariu, fundaș central de 26 de ani, a semnat un contract cu Rapid București, valabil până în vara anului 2028. Denis Ciobotariu a venit...

Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 4% la finalul anului 2024

La finalul anului 2024, rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au atins valoarea de 62,13 miliarde euro, înregistrând o creștere de 4%...

Poliția Română, cea de Frontieră și Jandarmeria au intensificat controalele în apropierea punctelor de trecere a frontierei

Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română au desfășurat vineri o acțiune comună pe DN 5, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei...
Ultima oră
Pe aceeași temă