17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăGDPRCafeaua este un antidot pentru ochii obosiţi

Cafeaua este un antidot pentru ochii obosiţi

Exerciţiile fizice pot obosi ochii la fel de mult ca şi muşchii, dar o ceaşcă de cafea îi poate revigora, conform unui studiu internaţional, informează agenţia de presă Xinhua, citată de Agerpres

    O echipă de oameni de ştiinţă din patru ţări a descoperit primele dovezi ştiinţifice că mişcările oculare rapide îşi încetinesc frecvenţa atunci când organismul este obosit. 

    “Aceste rezultate sunt importante, deoarece ochii noştri trebuie să se mişte rapid pentru a capta informaţii noi”, a spus coordonatorul acestui studiu, dr. Nicholas Gant, de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă. 

    “Dar există speranţă pentru băutorii de cafea, deoarece aceste tulburări vizuale pot fi prevenite prin consumul de cofeina”, a mai spus el. În cadrul studiului, au fost efectuate în laborator exerciţii pe bicicletă timp de trei ore, după care controlul cerebral al sistemului vizual a fost testat cu ajutorul camerelor specializate în urmărirea ochilor. 

    “Este remarcabil faptul că oboseala picioarelor încetineşte mişcarea ochilor. Acest lucru ar putea foarte bine să fie motivul pentru care biciclistul obosit nu vede niciodată autobuzul care vine”, a opinat specialistul. 

Citeşte şi 10 remedii de la bunica, extrem de eficiente şi astăzi

    Un dezechilibru neurochimic cauzat de efort fizic intens pare să se răspândească în sistemele de control ale creierului. Dar, o doză modestă de cofeină ar putea restabili echilibrul chimic, ajutând semnalele de la creier să ajungă la ochi. 

    “Cantitatea de cofeina pe care am administrat-o în timpul exerciţiului a fost echivalentul a două ceşti de cafea. Nu am observat nici un fel de efect cu o băutură placebo decafeinizată “, a mai precizat Gant. 

    “Interesant este că zonele creierului care procesează informaţii vizuale sunt rezistente la oboseală. Ele sunt căile care controlează mişcările ochilor ce par a fi veriga noastră cea mai slabă”, a adăugat el. 

    Echipa a investigat efectele pe care le au asupra fenomenului medicamentele psihiatrice utilizate pentru tratarea pacienţilor cu niveluri anormale ale acestor neurotransmiţători, mai notează agenţia de presă Xinhua. 

 

Cele mai citite

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă