1.1 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialDuete de chitară, archlute, flaut și marimba

Duete de chitară, archlute, flaut și marimba

Între 22 și 31 august, la Unteatru are loc o nouă ediție a Estivalului de Chitară. Evenimentul propune reîntâlnirea cu sonoritatea specială a chitarei în 12 recitaluri reunite sub sloganul “împreună, sub lună“.

Publicul va putea astfel asculta duete de chitară sau de archlute, flaut și chitară, voce și chitară, marimba și chitară, nai și chitară, într-un program bogat, ce se întinde de la Scarlatti sau Castelnuovo-Tedesco până la flamenco, world music, improvizație și poezie. Așadar, câteva seri de muzică bună, cu atât mai mult cu cât concertele sunt gratuite. 

Estivalul de Chitară se deschide astăzi, cu o seară intitulată “luna de mentă”. De la ora 19.30, actrița Delia Nartea oferă un recital de poezie în acompaniamentul chitarei lui Maxim Belciug. De la ora 21.00, seara continuă cu un concert de flamenco, ai cărui protagoniști sunt cantaora Pilar Diaz Romero și chitaristul Tiberiu Gogoanță, care revin în România după mai bine de trei ani, pentru a aduce pe scena bucureșteană un strop din ritmurile pline de pasiune ale însoritei Spanii. Miercuri, 23 august, e “lună ce sună”. Primul recital este oferit de flautistul Matei Ioachimescu alături de chitaristul George Popescu. Cei doi propun un program cu lucrări de Astor Piazzolla, Celso Machado, Enrique Granados. În partea a doua a serii, pe scenă urcă Duo Iancu-Lobonț, care își strunesc chitarele într-un recital de o expresivitate specială. Prima serie de evenimente a Estivalului de Chitară se încheie joi, 24 august, când intră în scenă “luna abaluna”. De la ora 19.30, este programat un inedit recital de chitară și marimba, avându-i ca protagoniști pe Radu Vâlcu și Răzvan Florescu. Seara se încheie cu vocea caldă a mezzosopranei Claudia Codreanu, care oferă, alături de chitaristul Costin Soare, un program cu lucrări de Franz Schubert, Mario Castelnuovo-Tedesco, George Enescu și Manuel de Falla.

Duo Iancu-Lobonț

Estivalul de Chitară se reia marți, 29 august, cu o seară de “lună și pară”. De la ora 19.30,pe scenă urcă Duo Kitharsis. Doi tineri chitariști – Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan – a căror carieră, deși la debut, se proiectează deja promițător, după recitaluri susținute în Germania, Franţa, Italia şi Polonia. La ora 21.00, soprana Angela Sindeli și Tudor Niculescu-Mizil propun un program de muzică spaniolă pentru voce și chitară. Miercuri, 30 august, în penul-tima seară a festivalului, programul începe cu recitalul oferit de chitariștii Mihai Cojocaru și George Popescu. Partea a doua a serii aduce un recital special de nai și chitară, susținut de tinerii, dar extraordinar de talentații Mădălina Luca și Radu Vâlcu. Estivalul de Chitară se încheie joi, 31 august cu “luna în palmă”. 

De la ora 19.30, Duo Iancu-Lobonț oferă publicului sonoritatea unui recital de archlute – un instrument cu coarde specific secolului XVII, precursor al chitarei moderne, din aceeaşi familie cu teorba şi chitarrone. Seara se încheie cu Maria Răducanu, una dintre cele mai speciale voci, pe care o ascultăm din nou în compania chitaristului Maxim Belciug.  

Cele mai citite

Sistem avansat de contorizare pe piața de energie

Transelectrica finalizează prima investiție finanțată din Fondul pentru Modernizare Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunțat finalizarea primei etape a unui proiect...

Eurostat: România înregistrează cel mai ridicat deficit de cont curent din UE

Printre țările care au înregistrat cel mai mare excedent de cont curent, în trimestrul trei din 2024, se numără Germania, Țările de Jos, Irlanda...

Premierul Slovaciei a adresat o invitație oficială lui Zelenski. Subiectul: tranzitul gazelor naturale

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a adresat o invitație oficială președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a participa la discuții legate de tranzitul gazelor naturale, notează...
Ultima oră
Pe aceeași temă