Zilua Internațională a copilului este un motiv de sărbătoare atât pentru cei mici, cât și pentru părinții lor. Vă prezentăm o listă cu evenimente dedicate zilei de 1 iunie.
Bookfest Junior
Între 1 și 5 iunie are loc Bookfest Junior 2016, un program de evenimente special conceput pentru copii și adolescenți. Acesta este o ocazie ca micii cititori să întâlnească scriitori și ilustratori de carte.
Timp de patru zile vor fi organizate peste 40 de evenimente, lansări de carte pentru copii și adolescenți, întâlniri cu autori, ateliere de desenat și povestit, concursuri de creație literară, proiecție de filme de animație și teatru de păpusi. Vizitatorii sunt așteptați cu reduceri între 20% și 70% la cărtile pentru copii și adolescenți și multe alte surprize, cadouri și tombole cu premii.
Desen cu cretă pe asfalt
Între orele 15.00 și 17.00, copiii își pot transpune imaginația pe asfalt, la Biblioteca Națională a României.
Concert special la Sala Radio
Orchestra de Cameră Radio și Corup de Copii Radio se vor reuni pe scenă, începând cu ora 19.00, alături de tânăra violonistă Maria Marica, laureată a numeroase competiții naționale.
Muzeul Antipa din București
Copiii cu vârste de până la 18 ani vor avea acces gratuit în expoziţia permanentă a Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Muzeul îşi va deschide miercuri porţile la ora 10.00 iar până la ora 20.00 cei mici se vor putea distra, dar vor şi învăţa o mulţime de lucruri noi despre animalele din întreaga lume.
Muzeul Satului
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” sărbătoreşte Ziua internaţională a copilului, în perioada 1 – 5 iunie, cei mici fiind aşteptaţi să petreacă momente de neuitat în ambianţa specială a „satului de la şosea”.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov
Începând cu ora 11.00, la IPJ Ilfov ca avea loc Ziua Porților Deschise, în Parcul Nou din localitatea Mogoşoaia. Activitatea are drept scop informarea copiilor cu privire la activităţile importante derulate la nivelul Poliţiei Române pentru asigurarea unui climat de linişte publică şi familiarizarea acestora cu specificul şi istoricul instituţiei.
Activităţile desfăşurate vor consta în prezentarea unei autospeciale şi a unei motociclete din dotarea Poliţiei Rutiere, a echipamentului, armamentului, precum şi a mijloacelor de protecţie individuală şi balistică, a truselor criminalistice din autolaboratorul pentru amprentare, relevare şi ridicarea urmelor papilare şi prezentarea a trei câini de urmă şi patrulare
MAI organizează ”Ziua porților deschise” de 1 Iunie. Traficul în zona sediului central va fi închis
Parcul Alexandru Ioan Cuza
În parcul IOR are loc evenimentul „Copiii colorează viaţa”, organizat de Itsy Bitsy, alături de Primăria sectorului 3.
Astfel, de dimineaţa şi până seara, pe aleile parcului se vor desfăşura peste 50 de ateliere distractive. Cele mai iubite jocuri ale copilăriei, concursuri, premii, expoziţii, muzica şi dansul vor transforma Ziua copilului într-un adevărat festival. Peste 200 de copii vor cânta şi dansa pe scenă, alături de personajele Itsy, Bitsy şi Zăpă, care pregătesc de asemenea zeci de alte surprize.
Grădina Zoologică
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Grădina Zoologică, organizează miercuri o serie de activităţi educative cu ocazia Zilei Copilului. Scopul acestor activităţi îl reprezintă promovarea în rândul tinerei generaţii a unor comportamente responsabile faţă de natură. În acest sens, copiii şi adolescenţii cu vârsta de până la 18 ani vor avea acces gratuit în incinta Grădinii Zoologice.
Artistul vizual Dan Perjovschi va desena cu şi pentru copii, de 1 iunie, la Librăria Habitus, într-un spectacol unplugged cu trupa AD HOC.