Deşi puţini pacienţi acceptă intervenţiile chirurgicale, medicii susţin că acestea sunt singurele metode eficiente şi cu rezultate pe viaţă.
Tratamentul chirurgical este sin-gurul care vă poate scăpa definitiv de sforăit, susţin medicii ORL-işti şi pneumologii. Cu toate acestea, puţine persoane acceptă să se opereze, de frica anesteziei şi a unei recuperări mai greoaie.
Totuşi, amintesc specialiştii, plasturii pentru sforăit sau spray-urile nazale nu vor rezolva problemele decât temporar, iar „boala sforăitului” nu va face altceva decât să se cronicizeze. „Plasturii funcţionează doar ca nişte dilatatori nazali, care îmbunătăţesc respiraţia pe nas, iar spray-urile umezesc vălul palatin, însă sunt eficiente doar pentru cei cu obstrucţie la nivelul faringelui”, explică George Mincu Rădulescu, medic primar ORL la Spitalul „Sf. Maria” din Bucureşti.
Femeile încep să sforăie la menopauză
Fie că apelaţi la chirurgia fără bisturiu (radiofrecvenţă), la intervenţiile cu laser ori la chirurgia clasică, veţi obţine rezultate mult mai bune decât prin remediile naturiste sau produsele cumpărate de la farmacie, care sunt mai mult o găselniţă de marketing. „Pentru a scăpa de sforăit trebuie înlăturate anumite obstacole. Astfel, se scot amigdalele, se taie omuleţul şi se scurtează şi rigidizează vălul palatin, astfel încât să nu mai «fluture» şi să nu mai producă zgomot”, explică, pe scurt, medicul ORL-ist Elena Lăţcan de la Centrul de Diagnostic şi Tratament Dorobanţi din Bucureşti. După vârsta de 50 de ani, mai bine de jumătate din bărbaţi suferă de sforăit zgomotos, iar la femei, problemele se agravează o dată cu intrarea la menopauză, din cauza tulburărilor hormonale.
După astfel de intervenţii este necesar să vă schimbaţi alimentaţia. „Timp de zece zile se consumă doar alimente moi, la temperatura camerei, iar condimentele şi băuturile acidulate trebuie evitate”, recomandă George Mincu Rădulescu, medic primar ORL la Spitalul „Sf. Maria” din Bucureşti.
Atunci când problema sforăitului nu este tratată şi se perpetuează până spre 60 de ani, există riscul dezvoltării apneei (oprirea respiraţiei în somn), precum şi a unor boli de inimă. „Creierul nu se mai oxigenează bine, inima nu se mai irigă, somnul este superficial. Plus că apar tulburări de echilibru”, menţionează doctorul Elena Lăţcan.
Scăderea în greutate este esenţială
Dacă problema este cauzată de obezitate avansată poate fi nevoie de o intervenţie care să vă ajute să scădeţi în greutate. „În funcţie de gradul de obezitate decidem dacă este nevoie de operaţie sau numai de dietă”, spune chirurgul Nicolae Iordache de la Spitalul „Sf. Ioan” din Bucureşti. Din cauza ţesutului gras în exces, căile respiratorii se blochează în timpul somnului şi astfel se produce zgomot.
Indiferent de tipul de operaţie de care pacientul are nevoie, alcoolul şi fumatul sunt interzise cu desăvârşire după intervenţie. „Cei care continuă să fumeze şi să bea după intervenţie vor începe să sforăie din nou”, avertizează medicul George Mincu Rădulescu.
Posibile cauze ale sforăitului
deviaţia de sept (se operează clasic)
se îngroaşă cornetele nazale (din cauza poluării, aerului condiţionat, conservanţilor, fumatului, tratamentelor cu hormoni)
apar micoze nazale
se măresc în volum amigdalele palatine (din această cauză se dezvoltă apneea de somn)
slăbeşte musculatura vălului palatin ( se impune intervenţie cu laser sau radiofrecvenţă).
sfaturi
nu dormiţi pe spate, ci pe o parte sau pe burtă (cei care dorm pe spate îşi îngreunează respiraţia)
nu luaţi somnifere (acestea relaxează vălul palatin)
dormiţi cu capul ceva mai sus (poate fi eficient să dormiţi pe o pernă mai înaltă sau chiar pe două)
evitaţi fumatul şi alcoolul înainte de culcare (acestea irită căile respiratorii)
mâncaţi cu trei ore înainte de culcare
nu consumaţi iaurt înainte să mergeţi la somn, deoarece poate cauza formarea mucusului în nas şi în gât