7 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăGDPRNumai medicamentele ieftine vor fi gratuite

Numai medicamentele ieftine vor fi gratuite

Preşedintele CNAS spune că bolnavii cronic vor putea beneficia în continuare de tratamente gratuite. Bolnavii sunt sceptici.

Modificarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a listei de medicamente pentru bolnavii cronic a stârnit noi discuţii pe tema introducerii coplăţii, preţul pe care pacienţii se tem că-l vor plăti pentru tratamentele până acum gratuite. Temerea, spun autorităţile din s ănătate, nu este întemeiată. Bolnavii cronic vor avea în continuare acces la tratament gratuit, asigură preşedintele CNAS, Lucian Duţă.

Originale vs generice

Singura diferenţă pentru pa­cienţi, spune el, este aceea că nu vor mai primi gratuit medicamente scumpe, originale, ci generice – copiile mai ieftine ale celor dintâi: „Fiecare medicament are pe piaţă mai multe generice, care conţin aceeaşi substanţă activă recomandată pentru aceeaşi afecţiune, şi care pot fi de până la şapte ori mai ieftine decât originalul. În felul acesta, CNAS va putea acoperi costul tratamentelor pentru mai mulţi pacienţi”.

Pacienţii cu boli cronice se tem că se vor vedea nevoiţi să plătească scump pentru a-şi putea continua tratamentele cu aceleaşi medicamente. Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Cezar Irimia, susţine că, de fapt, coplata va fi şi de 125% şi că pacienţii au fost minţiţi de CNAS. Preşedintele CNAS spune că tot ce trebuie să facă bolnavii pentru a se trata gratuit este să schimbe medicamentele scumpe cu unele mai ieftine.

Deşi Duţă spune că Ordinul CNAS privind această problemă va fi publicat în septembrie, apoi supus dezbaterii publice, şi va deveni aplicabil poate chiar la 1 octombrie, producătorii de medicamente afirmă că pacienţii cu boli cronice vor fi nevoiţi să-şi plătească încă de la 1 septembrie, când intră în vigoare extinde­reile prevederilor privind modul de compensare, valabil deja de la 1 iulie. Asta susţine şi directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu. Acesta este de acord că bolnavii cronici vor trebui acum să plătească diferenţa dintre medicamentul original şi cel generic, acesta din urmă fiind suportat în totalitate de CNAS, dar folosit acum 30-40 de ani.

Noua lege a compensării medicamentelor a intrat în vigoare la 1 iulie 2010 şi prevede că acestea se compensează după cel mai ieftin nume chimic (substanţa activă) dintr-o clasă dată de medicamente. Legea viza doar medicamentele de pe listele A şi B (suportate de CNAS 90%, ­respectiv 50%), urmând ca, de la 1 septembrie, să se extindă şi la medicamentele de pe listele C1 şi C3, suportate de CNAS 100%, destinate bolnavilor cronici.

Cele mai citite

Marius Șumudică, afectat de penalizarea fostei sale echipe. „Dacă se desființează, nu mai văd banii”

Yeni Malatyaspor, echipa din Turcia unde Marius Șumudică a fost antrenor în perioada octombrie 2021 – februarie 2022, a fost penalizată drastic de FIFA...

România va găzdui Campionatele Mondiale de înot pentru juniori în 2025!

România a primit dreptul de a organiza Campionatele Mondiale de înot pentru juniori în 2025, eveniment care va avea loc la Complexul Sportiv de...

CFR Cluj, cu ochii pe un jucător de la Poli Iași!

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, și-a îndreptat atenția către Florian Kamberi, atacantul celor de la Poli Iași, în încercarea de a aduce un plus...
Ultima oră
Pe aceeași temă