Pe masura ce diminetile devin mai racoroase, te gandesti sa pui deoparte hainele de vara. Nu te grabi! Putina creativitate, cateva accesorii si niste sfaturi de stil te vor ajuta sa incorporezi o parte din hainele subtiri in garderoba de toamna.
Ideea este ca, in loc sa-ti cumperi haine noi, iti vei completa si extinde combinatiile vestimentare de toamna cu ajutorul catorva piese din garderoba de vara. Bugetul, daca il ai, rezerva-l pentru cateva piese cu adevarat extraordinare – un bluzon de piele in stil aviator, niste cizme foarte frumoase – sau pentru a-ti schimba tunsoarea si culoarea parului.
Piesa de vara: o rochie imprimata (de preferat, cu un imprimeu pe fundal de culoare inchisa).
Cum o porti toamna si iarna: cu un cardigan tricotat din fire groase, dres opac, o curea lata in talie, pantofi derby cu toc si cu botul decupat sau cizme inalte.
Rochiile imprimate sunt omniprezente in garderobele feminine, iar in special in vara aceasta le-ai putut cumpara din orice magazin, indiferent de bugetul pe care il aveai. Daca inca porti rochia cu o pereche de sandale si fara ciorapi, in 2-3 saptamani nu vei mai putea face asta. Vestea buna este ca nu trebuie sa iti pui rochia la hibernat, pana la primavara – asorteaz-o cu un cardigan gros pe care il strangi in talie cu o curea, adaugi niste dresuri colorate groase (alege una din culorile imprimeului), iar in picioare poti incalta fie o pereche de botine, niste escarpeni decupati la varf, niste pantofi derby cu toc sau niste cizme subtiri. Escarpenii decupati la varf sunt o alta piesa pe care o porti mai ales in sezonul cald – dar daca sunt de culoare inchisa sau din piele intoarsa, ii poti incalta si toamna.
Piesa de vara: vesta masculina, din stofa sau din denim.
Cum o porti toamna si iarna: cu o camasa casual alba, cizme inalte peste genunchi si jeansi skinny. Ii adaugi o geanta din piele intoarsa – ori messenger, de culoare maro cognac, ori de umar, de culoare galbena sau visinie.
Asa cum probabil ai observat, vedetele au facut din purtarea vestei masculine un adevarat trend. Vesta apare combinata cu maieuri simple, cu rochii maxi sau baby-doll, cu tricouri-tunica. Recomandarea mea este ca in sezonul rece sa o porti cu o bluza semi-transparenta cu panglici care se innoada in zona decolteului (in stilul bluzelor din anii ’50), cu o camasa cu jabou sau cu un pulover-helanca. Completeaza-ti tinuta cu o pereche de jeansi skinny si cizme inalte, fara toc, pentru un look ecvestru, cu aer englezesc.
Piesa de vara: fusta inflorata
Cum o porti toamna sau iarna: cu o helanca neagra sau o jachetica cu maneci trei-sferturi, colanti sau dresuri ajurati, escarpeni colorati, din piele intoarsa si o geanta dreptunghiulara, in stilul anilor ’50
Chiar daca florile verii sunt pe cale sa se ofileasca, imprimeurile florale continua sa fie purtabile si in sezonul rece. Desi pana acum fusese o directie stilistica rezervata primaverii si verii, aceste imprimeuri pot fi reciclate in anumite combinatii vestimentare. O bluza vaporoasa cu flori minuscule sau o fusta fluida, chiar daca sunt acoperite de flori, pot fi la fel de bine purtate si in afara sezonului. Fusta o poti combina cu un pulover pufos sau cu un sacou din stofa (daca ai curaj si stii sa combini imprimeurile, alege chiar un sacou in carouri discrete!). Daca preferi o tinuta mai lejera, adauga fustei accente in diverse texturi, tricotaje subtiri (o jacheta tricotata din fire subtiri sau cu maneci scurte), o curea subtire din lac, o geanta a carei forma este in tendinte.
Piesa de vara: o bluza vaporoasa, feminina (din sifon, voal, matase).
Cum o porti toamna si iarna: cu pantaloni evazati de culoare inchisa, botine gri din piele intoarsa, un trench in carouri colorate.
Believe it or not, chiar daca o bluza este foarte subtire, nu inseamna ca trebuie sa o porti doar la tinute elegante sau doar vara. Foloseste o astfel de bluza in combinatii vestimentare bazate pe suprapuneri. In ultimele sezoane s-au purtat sacourile cambrate cu maneci scurtate – asa ca lasa manecile lungi si largi ale bluzei sa le depaseasca pe cele ale blazerului. In plus, joaca-te cu stiluri opuse pentru a-ti crea un look plin de personalitate. O astfel de bluza vaporoasa este contrastul perfect pentru o jacheta militara sau pentru un cardigan foarte gros.
Piesa de vara: pantalonii bej din doc sau gabardina.
Cum ii porti toamna si iarna: cu o camasa boyfriend, jacheta military sau din denim si ghete cu sireturi.
Chiar daca bejul este o culoare potrivita mai curand sezonului cald, materialul lor trans-sezonier (adica nici prea gros, nici prea subtire) te va lasa sa ii porti de-a lungul intregului an. Incepe prin a le rasuci mansetele, pana ajung deasupra gleznei. Astfel, vei putea atrage privirile catre o pereche de escarpeni sexy sau o pereche de pantofi cu barete, cu aer retro. Tinuta o poti completa cu o camasa boyfriend alba, un blazer impodobit cu un blazon de colegiu sau cu o jacheta in stil militaresc, cu epoleti. La final, adauga o esarfa colorata sau in carouri si niste cercei lungi. Nici macar nu iti vei da seama ca sunt aceiasi pantaloni pe care i-ai purtat vara cu slapi si un maiou.
Piesa de vara: accesorii tipic estivale.
Cum le vei purta toamna si iarna: in combinatii care sa le sublinieze textura.
Tesaturile pentru sezonul rece si culorile autumnale, mai inchise, dau tinutelor un aer mai sobru. Unele accesorii de vara le confera luminozitate. De exemplu, accesoriile organice – bratarile groase din lemn, cerceii din sidef, colierele cu pandantive din scoica – sunt detalii care adauga textura, creand un constrast placut cu fundalul inchis al textilelor si cromaticii. Alteori poti purta o geanta din material textil in locul uneia din piele, pentru ca tinuta ta sa aiba o alura mai casual, mai relaxata. Dresurile ajurate pot fi purtate cu o sandala cu talpa platforma, de culoare neagra sau maro inchis, si ceva mai tarziu cu niste escarpeni cu varful decupat.
Articol de Irina Markovits, consultant de imagine, specialist www.121.ro. Copyright www.121.ro.
Articole din aceeasi categorie: