Gigantul american Microsoft a prezentat la Build 2015 noile aplicații ale ochelarilor computerizați care generează imagini 3D ce se suprapun realității înconjuratoare. Noul dispozitiv seamănă cu ochelarii de schi, iar compania spune ca sunt "primii ochelari holografici computerizați autonomi", putând fi folosiți fără sincronizare cu PC sau telefon, scrie B1 Tv.
"Hologramele pot deveni o parte a vieții noastre cotidiene", spunea în ianuarie, Alex Kipman, șeful proiectului Windows Holographic. Nu se știe însă când vor fi lansați public ți nici cât vor costa.
Hololens are procesor de imagine și genereaza holograme, imaginile 3D ale unor obiecte putând fi văzute în combinație cu mediul din jurul utilizatorului, acest imagini putând fi controlate cu ajutorul mâinilor, dar și cu ochiul. Spre exemplu, poți avea un mic castel virtual 3D pe masa din bucătarie și îl poți mișca sau îi poți schimba forma.
video: youtube.com