După ce Uniunea Europeană a aprobat vineri tranzacţia, Facebook a finalizat procesul de preluare a WhatsApp. Valoarea achiziţiei s-a ridicat în final, la 21,6 miliarde de dolari, informează Mediafax. Motivul creşterii sumei finale este avansul important, de peste 13 procente, pe care acţiunile Facebook l-au înregistrat de la mijlocul lunii februarie până luni, când a fost încheiată tranzacţia.
Facebook va plăti patru miliarde de dolari în numerar şi 14,3 miliarde în acţiuni. În februarie, când a fost anunţată tranzacţia, cele 183,9 milioane de acţiuni valorau 12 miliarde de dolari. În plus, fondatorii şi angajaţii WhatsApp vor primi acţiuni în valoare de 3,57 de miliarde de dolari.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană, autoritatea antitrust din Europa, a decis că Facebook Messenger şi WhatsApp, aplicaţiile de mesagerie pentru smartphone-uri ale celor două companii, nu sunt concurenţi apropiaţi, astfel că utilizatorii vor avea în continuare "o gamă de opţiuni" din care să aleagă şi în urma tranzacţiei.
Iniţial, în luna februarie a acestui an, Facebook urma să plătească 16 miliarde de dolari pentru serviciul de mesagerie. Ulterior, suma despre care s-a vorbit a fost de 19 miliarde de dolari, pentru ca, în cele din urmă, tranzacţia să coste gigantul american 21,6 miliarde de dolari, relatează The Wall Street Journal. Reţeaua socială Facebook are 1,3 miliarde de utilizatori în întreaga lume, 300 de milioane dintre aceştia folosind, de asemenea, şi aplicaţia Facebook Messenger. WhatsApp, care oferă o soluţie ieftină pentru înlocuirea mesajelor trimise pe telefon, are 600 de milioane de utilizatori la nivel mondial.