Prin utilizarea ei, elevii acumulează puncte pe care le pot schimba în bilete de cinema, popcorn sau cafea gratuită. Hold este populară în Norvegia, Danemarca şi Suedia, cu mai mult de 120.000 de useri, şi va fi lansată în Marea Britanie.
Folosind aplicaţia Hold, tinerii primesc 10 puncte pentru fiecare 20 de minute în care nu îşi folosesc telefonul mobil, între orele 7-23 în fiecare zi a săptămânii. Punctele pot fi schimbate în bunuri şi servicii prin intermediul platformei marketplace, cu brand-uri precum Caffe Nero, cinematografele Vue sau Amazon.
Pentru a câştiga două cafele gratuite, elevii au nevoie de 300 de puncte, echivalentul a 10 ore petrecute în aplicaţia Hold. Pentru un popcorn gratuit la cinema, vor trebui să petreacă două ore în aplicaţie pentru a acumula de 60 de puncte.
De asemenea, studenţii pot sa-şi schimbe punctele pentru achiziţionarea de cărţi sau obiecte de papetărie ce vor fi donate şcolilor prin intermediul UNICEF.
Un studiu realizat de London School of Economics a sugerat că elevii care nu şi-au folosit smartphone-urile la şcoală au înregistrat o creştere cu 6,4% a performanţelor şcolare.
Aplicaţia este gratuită, va fi lansată în 170 de universităţi din Marea Britanie şi va fi disponibilă atât pe dispozitive Android cât şi pe dispozitive iOS.