17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialScania și MAN ar putea fi listate la bursă

Scania și MAN ar putea fi listate la bursă

Grupul auto Volkswagen se gândește să listeze la bursă mărcile Scania și MAN, ca parte a planului său să devină un “jucător global” pe această piață.

În luna iulie, Volkswagen anunța că o listare la bursă a diviziei sale de camioane, Scania și MAN, nu era o prioritate la momentul respectiv, subliniind că se concentrează pe “crearea de sinergii” între cele două branduri.

Acum, nemții iau din nou în calcul această variantă și spun că listarea la bursă ar putea fi o cale prin care să ajungă la obiectivul de a deveni “campioni globali”.

Anunțul a fost făcut într-un interviu acordat de Andreas Renschler, șeful Volkswagen Truck & Bus, care a precizat însă că VW nu a luat o decizie fermă în acest sens. În plus, oficialul german a spus că Volkswagen se gândește la alte mutări strategice, precum extinderea în Rusia și sud-estul Asiei.

Cei de la Volkswagen nu sunt primii care iau în calcul să “scape” de divizia de camioane. Grupul Daimler a anunțat și el că vrea să se împartă în trei divizii independente, pentru a oferi mai multă independență diviziei de camioane și autobuze.

Cele mai citite

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţului la energie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 75/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de...

Cum îţi promovezi afacerea când eşti la început de drum

Promovarea noului tău business, mai ales dacă nu ai la dispoziție un buget care să îţi permită să angajezi o agenție de marketing, poate...
Ultima oră
Pe aceeași temă