13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportThibaut Courtois, desemnat jucătorul lunii în Spania

Thibaut Courtois, desemnat jucătorul lunii în Spania

Courtois, fost jucător al echipelor Genk, Atletico Madrid şi Chelsea Londra, a venit la Real în august 2018. El a disputat 20 de meciuri de la startul actualei ediţii din Primera Division, reuşind să-şi păstreze poarta intactă în 11 întâlniri.

Totalul său este de 14 “clean sheets” în 27 de partide jucate în toate competiţiile alături de gruparea de pe Santiago Bernabeu.

În luna ianuarie, Thibaut Courtois a evoluat în trei meciuri, dovedindu-se decisiv prin paradele sale în victoriile obţinute de Real în faţa formaţiilor FC Sevilla (2-1) şi Valladolid (1-0).

El este primul fotbalist belgian care primeşte această distincţie, decernată începând din septembrie 2013. Courtois este, de asemenea, primul jucător al lui Real desemnat jucătorul lunii, după portughezul Cristiano Ronaldo, în mai 2017.

Portarul lui Real Madrid, în vârstă de 27 ani, va intra în posesia trofeului pe 16 februarie, cu ocazia meciului împotriva formaţiei Celta Vigo.

Cu câte şase distincţii, argentinianul Lionel Messi şi Antoine Griezmann domină clasamentul câştigătorilor acestui trofeu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă