Tenismena Simona Halep a avut mai multe reacţii nervoase la adresa antrenorului Darren Cahill, în timpul sfertului de finală pierdut la Miami, dar jucătoarea din Constanţa a conştientizat că atitudinea ei nu a fost una corectă, informează Mediafax.
Simona s-a întors, vineri seară, în ţară şi a vorbit la rece despre aventura americană, în care a reuşit să atingă sferturile de la Miami (6-3, 6-7, 2-6 cu Johanna Konta). Pentru început, sportiva a dorit să facă lumină asupra discuţiilor aprinse pe care le-a purtat cu Cahill.
"Din punctul meu de vedere, dialogul nu a fost foarte pozitiv din partea mea. Darren este întotdeauna pozitiv şi mă încurajează în permanenţă, însă eu, după cum ştiţi, sunt un pic negativistă. Îmi pare rău de ceea ce am făcut şi voi încerca să schimb acest lucru. Sper să nu mai repet, muncesc la asta zi de zi".
Halep s-a declarat mulţumită de parcursul reuşit la Miami, dar şi de jocul arătat la turneul Premier Mandatory: "Sunt foarte bucuroasă, chiar înseamnă mult şi mi-am dat seama că pot să şi revin atunci când sunt jos, aşa cum o făceam în trecut. Nivelul de joc este ridicat, trebuie să mai lucrez la nişte chestii şi o să fie bine".