Pe lângă pierderea foarte probabilă a titlului în fața marei rivale Real Madrid, cele mai negre vise ale fanilor Barcelonei ar putea deveni realitate dacă șefii de pe Camp Nou nu îl vor convinge pe Lionel Messi să rămână la echipă.
Pe fondul tensiunilor tot mai evidente care există la gruparea catalană, sextuplul câștigător al Balonului de Aur se gândește foarte serios să pună capăt „mariajului” de 15 ani pe care îl are cu Barca. Se pare că fotbalistul în vârstă de 33 de ani s-a săturat să fie considerat responsabil pentru tot ceea ce se întâmplă la club, presa speculând că el a fost cel care a decis demiterea antrenorului Ernesto Valvede, în luna ianuarie.
Conform postului spaniol de radio Cadena Ser, cel mai titrat jucător din istoria fotbalului a stopat negocierile pentru prelungirea contractului cu FC Barcelona, care expiră în vara lui 2021. Messi, care îl are ca agent chiar pe tatăl său, Jorge, demarase discuțiile pentru prelungirea acordului semnat în 2017 cu clubul la care şi-a petrecut întreaga carieră, însă acum fotbalistul sud-american nu mai doreşte să rămână pe Camp Nou.
Pe de altă parte, însă, preşedintele clubului, Josep Maria Bartomeu, a dezmințit aceste zvonuri și i-a asigurat pe fani că Messi va agăța ghetele în cui la Barcelona. „Messi a spus că îşi va încheia activitatea şi viaţa fotbalistică la Barca. Nu voi explica detaliile, pentru că suntem concentraţi asupra competiţiei şi negociem cu mulţi fotbalişti, însă Messi ne-a explicat că vrea să rămână aşa că ne vom bucura de el pentru încă mult timp”, a asigurat conducătorul catalan.
În ultima perioada, decarul Barcelonei a devenit tot mai vocal în criticile aduse clubului. După ce în ianuarie a avut o dispută cu directorul sportiv Eric Abidal, Messi a „recidivat” o lună mai târziu și a declarat că echipa sa nu este suficient de bună pentru a câştiga Liga Campionilor în acest sezon.
Messi a marcat săptămâna trecută cel de-al 700-lea gol al carierei, în partida cu Atletico Madrid, încheiată cu scorul de 2-2. În cele 15 sezoane jucate în tricoul primei echipe a Barcelonei, argentinianul a cucerit 10 campionate, 6 Cupe ale Spaniei și 4 Ligi ale Campionilor.