Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

15.000 de agresiuni pe an. De ce profesorii ascund violenţa din şcoli

Cei care sunt surprinşi de numărul mare de cazuri de violenţă în şcoli, care apar în mass-media, trebuie să ştie că acestea reprezintă doar vârfurile aisbergului. România are o problemă serioasă din acest ...

Share

Sidonia Bogdan 0 comentarii

03.06.2013 - 17:10

Cei care sunt surprinşi de numărul mare de cazuri de violenţă în şcoli, care apar în mass-media, trebuie să ştie că acestea reprezintă doar vârfurile aisbergului. România are o problemă serioasă din acest punct de vedere pe care atât profesorii cât şi autorităţile din învăţământ preferă să o ţină ascunsă.

Colegiul Miron Nicolescu are un sistem de pază extrem de eficient. Nimeni nu poate intra în liceu fără aprobarea gardienilor. Un bărbat corpolent citeşte cu voce tare regulamentul: „Reprezentanţii mass-media şi inspectorii şcolari nu pot intra în incinta liceului decât cu aprobarea Inspectoratului General Bucureşti! Dumneavoastră nu ştiaţi treaba asta?”. Gardianul ridică o sprânceană în timp ce citeşte partea cu „inspectorii şcolari”, se miră preţ de câteva secunde de ce aceştia sunt băgaţi în aceeaşi oală cu jurnaliştii, după care îşi reprimă dilema scurt. „Dacă asta scrie aici, asta fac!”.

Informez telefonic inspectoratul şi încet-încet aparatul birocratic începe să se mişte. Scopul şi durata vizitei? O discuţie cât se poate de deschisă despre fenomenul violenţei în şcoala românească, plecând de la incidentul  petrecut în proximitatea liceului, când un elev a lovit cu un briceag un alt elev. Intenţia mea nu pare a-i bucura pe profesori. Sunt anunţată că nu pot merge singură prin curtea şcolii, printre tineri. Profesorul de serviciu mă va conduce până la uşa directoarei şi înapoi până la poartă. Drumul printre elevi devine mai interesant decât discuţia cu cadrele didactice. Neştiind cine sunt, adolescenţii se comportă firesc. În curtea şcolii, doi dintre ei îi cer profesoarei pe un ton uşor obraznic o „scutire medicală”. „Vă rugăăăm, o scutire, dacă se poate!”. Simţindu-şi autoritatea pusă în pericol, femeia încearcă să se impună în faţa lor. Degeaba. „Am palpitaţii, doamna profesoară, îmi bate inima puternic”, insistă ironic elevul. Băieţii încep să râdă complice. Momentul uşor stânjenitor este depăşit doar prin distanţarea de ei. „Să ştiţi că fac şi lucruri frumoase, florile de aici ei le-au plantat. Sunt nişte băieţi sensibili”, vine justificarea profesoarei.

La mijlocul lunii mai, un elev din clasa a XII-a de la acest liceu a fost tăiat în picior de un coleg de-al său, mai mic cu doi ani, în apropierea şcolii. 

  „Liceul nostru nu are nicio problemă cu violenţa”

Discuţia despre programele de combatere a violenţei în liceu a avut loc câteva zile mai târziu. Pe scurt, poziţia comisiei de disciplină a liceului Miron Nicolescu este următoarea: „Mass-media a exagerat, ca de obicei, în legătură cu incidentul. Nu putem vorbi despre o înjunghiere, ci mai degrabă despre o zgârietură. Elevul respectiv a fost sancţionat cu scăderea notei la purtare şi cu câteva zile de muncă în folosul liceului. În liceu, programele privind combaterea violenţei funcţionează foarte bine. Nu există nici cea mai mică formă de violenţă în şcoală”, a explicat consilierul pe probleme educative, Diana Crişan. În cele 30 de minute ale interviului, profesorii Diana Crişan şi Marcel Răducu au susţinut că liceul nu are nici cea mai mică problemă în privinţa violenţei, catalogând cazul respectiv drept unul izolat şi exagerat de presă. „Nu cred că violenţa în şcoală a crescut în ultimii ani, aşa cum se spune la televizor. Sunt profesor în această şcoală de 30 de ani şi nu am simţit vreo schimbare între generaţii. Desigur, incidentul a fost unul regretabil, dar, din păcate, a fost relatat de presă într-un mod exagerat”, a conchis profesorul de mecanică, Marcel Răducu. Întrebaţi dacă reuşesc să gestioneze fenomenul de „bullying”, adică acele comportamente agresive ale tinerilor, care se referă la poreclire, abuz verbal, fizic sau marginalizare, profesorii au răspuns că nu au întâmpinat niciodată nicio problemă de acest gen. După spusele lor, fenomenul violenţei în acel liceu lipseşte cu desăvârşire.

„Profesorilor le este teamă să vorbească despre violenţă”

Întâmplător sau nu, maniera în care profesorii au vorbit despre violenţă confirmă concluziile tuturor studiilor realizate în ţara noastră pe această temă. „Fenomenul violenţei în şcoală pare să fie o problemă insuficient conştientizată în şcoala românească sau poate doar un subiect incomod”, scrie un studiu al Ministerului Educaţiei, realizat în 2006. Comparativ cu elevii şi cu consilierii şcolari, „directorii sunt mai puţin deschişi în a recunoaşte prezenţa violenţei în şcolile manageriate de ei, fie din cauza insuficientei cunoaşteri a acestui fenomen, fie ca o încercare de a ascunde o realitate care contravine regulamentului şi disciplinei şcolare şi care se poate constitui, astfel, într-o critică la adresa managementului şcolar”, conchide studiul. De aceeaşi părere este şi coordonatorul proiectului „Tinerii împotriva violenţei”, Simona Tănase. „În timpul cursurilor referitoare la acest fenomen, majoritatea profesorilor au admis că nu vor să recunoască public, dintr-un sentiment de teamă, că şcoala lor se confruntă cu forme mai mult sau mai puţin uşoare de violenţă. Le este frică să nu-şi creeze probleme la locul de muncă”, a explicat  Tănase.

continuare în pagina 2

Dacă în ţările europene, fenomenul violenţei în şcoală este recunoscut, discutat la modul cel mai deschis şi privit ca o consecinţă nefericită a unui cumul de factori şcolari şi extra-şcolari, în România, cadrele didactice, de teamă să nu fie sancţionate, preferă să ascundă sau să nege fenomenul.

15.000 de cazuri de violenţă pe an, dar stăm bine faţă de alte ţări europene

Statisticile Ministerului Educaţiei contrazic tonul optimist abordat de profesori. La nivelul Capitalei, numărul infracţiunilor în anul şcolar 2011-2012 au fost de 150. Dintre acestea, 99 au fost violenţe fizice uşoare (lovire, vătămare corporală), două acte care au atentat la bunuri, 11 infracţiuni de ameninţare şi 6 infracţiuni de tâlhărie. La nivel naţional, au fost înregistrate 15 358 cazuri de violenţă, cel mai mare număr fiind de 2203 în judeţul Timiş, urmat de judeţele Galaţi cu 1976, Hunedoara - 1303, Neamţ -1022 şi Braşov - 641. Din totalul de 15358 de acte de violenţă, 143 au fost acte de violenţă fizică gravă, fără arme. De asemenea, a fost înregistrat un număr de 21 acte de tâlhărie şi 1570 acte de distrugere de bunuri, ale unor persoane sau ale şcolii. 

Cu toate acestea, din punct de vedere statistic, nu putem trage concluzia că există o creştere a fenomenului de violenţă în şcolile româneşti. Lipsa unor centralizări anuale ale fenomenului nu ne permite să tragem niciun fel de concluzie. Deşi incidentele de violenţă în şcoli sau în zonele din proximitatea acestora fac constant agenda mass-mediei, în cei 23 de ani postdecembrişti s-a realizat un singur studiu serios, la nivel naţional, care a analizat dimensiunea fenomenului de violenţă în şcoala românească. Studiul respectiv a fost făcut cu sprijinul financiar al UNICEF, în anul 2006 şi a fost coordonat de Ministerul Educaţiei şi Institutul pentru Ştiinţe ale Educaţiei. În ceea ce priveşte perfecţionarea cadrelor didactice pe această temă, în perioada 2008- 2011 a fost derulat programul „Tinerii împotriva Violenţei”, program finanţat din bani europeni care a fost estimat la 5 milioane de euro.

În cadrul acestui program, experţii Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei au creat o bază de date electronică, la care aveau acces numai cadrele didactice, cu scopul de a se înregistra în timp real toate cazurile de violenţă. Portalul a fost gândit ca o platformă în care profesorii pot să se consulte între ei, să-şi dea sfaturi şi să-şi împărtăşească impresiile. „A existat un program-pilot pentru 20 de judeţe, în anul 2011. Noi am monitorizat timp de 3-4 luni modul în care cadrele didactice interacţionau, din păcate, platforma este neutilizabilă acum, întrucât este nevoie de un aviz al ministrului, pentru a fi inaugurată”, a explicat expertul Magda Balica. Practic, o parte din acei bani europeni au fost cheltuiţi degeaba. Acea bază de date, deşi există, nu este folosită.

„Profesorii care au venit la acele cursuri aveau nevoie de clarificări conceptuale. Am întâlnit profesori care nu-şi dădeau seama că, dacă faci un elev de râs în faţa clasei, posibil ca acel elev să adune frustrări şi, poate nu mâine, dar peste o lună-două te trezeşti cu un act violent din partea lui. Iar atunci te întrebi: de ce  copilul acela a devenit violent?”, explică expertul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Magda Balica. În perioada proiectului au fost formate aproximativ 1500 de cadre didactice. În ciuda cifrelor oficiale, experţii consultaţi de Rl susţin că alte ţări europene, de pildă Marea Britanie, se confruntă cu forme mult mai grave de violenţă în şcoală.

În 75% dintre şcoli se înregistrează forme de violenţă

Potrivit studiului UNICEF realizat în România, proporţia unităţilor de învăţământ la nivelul cărora se înregistrează fenomene de violenţă depăşeşte 75%.

Pe baza investigaţiilor făcute în toată ţara, experţii au ajuns la concluzia că şcolile post-gimnaziale semnalează în proporţie mai mare prezenţa fenomenelor de violenţă. În mediul rural se înregistrează mai puţine cazuri de violenţă, una dintre explicaţii fiind că „mediul rural este mai tradiţionalist, mai restrictiv, iar controlul social, inclusiv asupra manifestărilor de violenţă, este mai puternic”.  Totodată, studiul arată că în  unităţile de învăţământ situate în zonele periferice au fost declarate mai multe cazuri de violenţă, comparativ cu cele situate în zone centrale.

Ponderea elevilor cu manifestări grave de violenţă a fost estimată la aproximativ 2,5%, iar a tinerilor victime ale violenţei (furt, agresiuni sexuale, agresiuni fizice, hărţuire etc.) a fost de aproape 3%. Cei din urmă sunt fie victime ale violenţei propriilor colegi, în incinta şcolii, fie ale unor agresiuni petrecute în zona proximă acesteia ai căror autori au fost tot elevii şcolii sau alte persoane.

continuare în pagina 3

Programe care au avut succes în Europa

Violenţa în mediu şcolar este o temă extrem de discutată în Europa, dezbaterile privind  relaţia dintre „dreptul la siguranţă” şi mediul şcolar devenind oficial o problemă politică în urma unei întâlniri a experţilor, organizată de Comisia Europeană  la Utrecht, în anul 1997. De-a lungul timpului, în statele europene au fost elaborate strategii pentru diminuarea violenţei, iar experţii au mediatizat programele care au dat cele mai bune rezultate în şcoli. 

Unul dintre ele se numeşte „medierea prin intermediul perechilor de elevi”. În ce constă această metodă? Elevii sunt formaţi de către psihologi să dezamorseze dezacordurile interpersonale între perechile aflate în conflict, încercând să nu arunce greşeala asupra unei persoane. „După mediere, fiecare va pleca cu experienţa win-win şi cu sentimentul că rezultatul este echitabil pentru ambele părţi”, scrie Helen Cowie în manualul „Reducerea violenţei în şcoală-un ghid al schimbării”, coordonat de un fost consilier al Guvernului britanic, Chris Gittins, şi care conţine exemple de bune practici. Metoda a fost aplicată în mai multe ţări europene, iar rezultatele au fost pozitive. Cel mai important efect a apărut la cei care intimidează, aceştia arătând că au devenit mai conştienţi de comportamentele lor. „Am jucat rolul unui elev care acordă sprijin, chiar dacă înainte aveam obiceiul de a agresa ceilalţi elevi. La început nu am participat în proiect, dar cu trecerea timpului, văzând elevii care acordă sprijin, am devenit din ce în ce mai conştient de ceea ce făceam”, povesteşte un tânăr italian, în vârstă de 14 ani. Studiul confirmă părerea a numeroşi practicieni care susţin că putem învinge violenţa printr-o abordare care ţine cont de rolurile  evolutive ale participanţilor dintr-o clasă.

În 1990, un sistem pilot de legătură domiciliu – şcoală – colectivitate a fost creat în Irlanda în anumite zone defavorizate. 30 de profesori din 55 de şcoli primare au fost scoşi de la ore între 1 şi 3 ani pentru a ocupa funcţia de coordonator. O sarcină a acestora era să identifice elevii cu comportament agresiv şi să meargă constant acasă, la familia acestuia, pentru a discuta problemele tânărului.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...