Strategia de preluare a puterii de către eșaloanele inferioare ale PCR și Securității în caz de necesitate era parte a unui plan de acțiune, stabilit pri-ma dată printr-un ordin strict secret al ministrului de Interne (din care făcea parte Securitatea) în 1977, după revolta minerilor din Valea Jiului, ne-a relatat generalul magistrat în retragere Dan Ioan, fost șef operativ al Procuraturii Militare în primii ani de după 1990.
Acest ordin a fost completat după noiembrie 1987, când muncitorii de la Brașov s-au revoltat împotriva condițiilor de muncă și viață. Ultima completare a ordinului era din 1988.
Aceste ordine strict secrete prevedeau instrucțiuni pentru intervenții în forță împotriva unor manifestații ostile regimului comunist. Astfel de manifestații de protest erau catalogate ca fiind „acțiuni teroriste“.
Arsenalul Securității: lunetiști, mesaje false, bruiaje radio
Spre exemplu, în ordinul numărul 001084 din 1 iulie 1977 intrau în vigoare instrucțiunile privind „întrebuințarea detașamentului special de intervenție antiteroristă“. Acest detașament era o unitate specială, strict secretă, a departamentului Securității Statului.
Potrivit instrucțiunilor, „Detașamentul Special de Intervenție Antitero, la ordin, participă la restabilirea ordinii și liniștii publice (…) Participă, împreună cu compar-timentele informative de la nivel central și teritorial, la măsurile de înșelare și derutare a elementelor teroriste (…) Acționează prin dispunerea lunetiștilor și a celorlalte elemente de dispozitiv pentru spriji-nirea echipelor de asalt în executarea lichidării (…) Grupurile de luptă trebuie întărite cu echipe tehnice de inter-ceptare a convorbi-ri-lor radio și telefonice, de transmitere de mesaje false, de întrerupere a circuitelor telefonice și electrice, de provocare de deranjamente la sistemele de alimentare cu apă, gaze, bruiaj radio etc.“
Generalul magistrat Dan Ioan susține că acestei unități speciale i se subordonau trupele Securității. Nu era prevăzută nicio colaborare cu Armata. Un alt amănunt prevăzut în instrucțiuni: „în funcție de natura misiunilor, efectivele unității speciale vor fi echipate cu uniforme ale Trupelor de Securitate sau ale Miliției sau vor fi în civil“.
În 1988, acțiunile acestei unități speciale puteau fi camuflate și cu uniforme ale unor structuri ale Armatei. Astfel de referiri la folosirea camuflajului prin uniforme s-au găsit și în agenda fostului adjunct al Securității Timiș, Radu Tinu. De asemenea, dotarea cu arme și muniție era „specială“.
Cum s-au aplicat instrucțiunile strict secrete la Revoluție
În decembrie 1989, structurile unității speciale a Securității au folosit tot arsenalul prevăzut în instrucțiunile ordinelor strict secrete ale ministrului de Interne. Au fost ofițeri ai Securității îmbrăcați în uniforme ale Armatei sau ale Miliției, au fost lunetiști care au împușcat la întâmplare manifestanți pentru a băga spaima în ei și a-i dispersa, au fost lansate mesaje false prin TVR.
Lunetiștii au tras până pe 22 decembrie 1989, dar mai ales după 22. Parcă se distrau. În noaptea de 22 spre 23 decembrie au tras în soldații de la Boteni care își instalaseră un dispozitiv de apărare în Hotelul București. Îi împușcau în creștetul capului, iar glonțul străpungea cascheta metalică. Se vorbea în acele zile de gloanțe vidia. Apoi s-a spus că aceste gloanțe sunt un mit. Însă în zona Hotelului București și, în următoarea noapte, la Spitalul de Urgență Floreasca am văzut cazuri de soldați împușcați în cap prin cascheta metalică.
La capitolul „mesaje false“ imaginația securiștilor a fost foarte bogată: trei camioane cu teroriști atacă aeroportul Otopeni; o unitate de blindate a teroriștilor de la Râmnicu Sărat se îndreaptă spre București; apa este otrăvită; teroriștii trag din taximetre, din autoturisme, din ambulanțe; babele teroriste au pistoale ascunse în colivă.
Din păcate, toate aceste mesaje false au produs victime multiple. Din cauza lor, după 22 decembrie 1989, când structurile armate de toate felurile au anunțat că au fraternizat cu poporul, au fost ucise mult mai multe persoane decât până la fuga cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu.
Dacă până pe 22 decembrie structurile represive ale lui Ceaușescu au ucis până în 200 de persoane, după 22 decembrie au murit prin împușcare aproape 1.000 de persoane și peste 3.000 au fost rănite. Vina a fost dată atunci pe „teroriști“, însă ulterior s-au găsit probe ale acțiunii concertate, pentru conservarea puterii de către eșaloanele inferioare ale PCR, în frunte cu Ion Iliescu, și ale Securității.
Cum i-a recompensat Ion Iliescu pe cei care l-au ajutat să preia puterea
Că Ion Iliescu a fost ajutat de această structură a Securității pentru a prelua puterea poate fi argumentat folosindu-ne de decretele de amnistie date succesiv de acesta, începând cu martie 1990. Aceste decrete pot fi interpretate drept grija lui Ion Iliescu de a-i salva de pușcărie în special pe activiștii și securiștii anchetați pentru cercetări abuzive, lipsire de libertate, alte asemenea infracțiuni. De asemenea, la ordinul lui Ion Iliescu procurorul de ședință a pus concluzii de achitare a lui Filip Teodorescu, adjunctul contrainformațiilor militare de la Securitate, după cum ne-a declarat generalul magistrat în retragere Dan Ioan.
Pe lângă Filip Teodorescu, în același proces, cunoscut generic sub numele de „Lotul Timișoara“, au scăpat Gabriel Anastasiu, adjunctul Direcției I a Securității Sta-tului, precum și adjuncții Se-curității Timiș – Radu Tinu și Gheorghe Atudoroa-ie. „A fost greșeala mea“, spune generalul Dan Ioan.
Pe cei de la Securitate sau care au comis crime Ion Iliescu i-a grațiat. Un exemplu este generalul de Securitate Ghiță Grigorie.
Iliescu nu a fost prea ge-neros cu ofițerii de Armată condamnați pentru crimele din decembrie 1989. Un exemplu ar fi refuzul de a-l grația pe generalul de Aviație Dumitru Drăghin, condamnat, alături de gene-ralul de Securitate Ghiță Grigorie, pentru soldații de la trupele de Securitate uciși pe 23 decembrie 1989 la Otopeni.
E adevărat că Drăghin avea și niște „păcate“: în calitate de comandant al Diviziei 70 Aviație și de apărare a perimetrului din zona Aeroportului Otopeni, a pătruns într-un sediu al Securității din apropiere, pe care l-a percheziționat deoarece din clădire se trăgea spre unitatea de aviație. De acolo o fi ridicat niște documente.
Apoi, tot Drăghin se face „vinovat“ de spargerea fi-șe-telor ofițerilor de contra-informații ai Securității, de unde a scos listele cu turnătorii din Armată, pe care le-a făcut publice.
Dar cel mai mare „păcat“ al lui Drăghin a fost ordi-nul de a nu rade Timișoara de pe fața pământului, așa cum urma să se întâmple în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, înainte de sinuciderea ministrului Apărării Vasile Milea, ordin pe care l-a transmis comandantului unei unități antiaeriene din subordinea sa.
La capitolul „mesaje false“, imaginația securiștilor a fost foarte bogată: trei camioane cu teroriști atacă aeroportul Otopeni; o unitate de blindate a teroriștilor de la Râmnicu Sărat se îndreaptă spre București; apa este otrăvită; teroriștii trag din taximetre, din autoturisme, din ambulanțe; babele teroriste au pistoale ascunse în colivă.
Lunetiștii au tras până pe 22 decembrie 1989, dar mai ales după 22. Parcă se distrau. În noaptea de 22 spre 23 decembrie au tras în soldații de la Boteni care își instalaseră un dispozitiv de apărare în Hotelul București. Îi împușcau în creștetul capului, iar glonțul străpungea cascheta metalică.
Dosarele Revoluției din decembrie 1989
Evenimentele din decembrie 1989 au fost cuprinse în 4.544 de dosare penale. Multe dintre acestea au fost reprezentate de coperți cu o plângere, care au stat în nelucrare ani în șir. Ulterior, multe dintre aceste cauze au fost conexate, altele închise (peste 1.880). Redăm succinct cele mai importante dosare ale Revoluției:
– Primul proces al Revoluției a fost al soților Nicolae și Elena Ceaușescu, soldat cu condamnarea la moarte a acestora pentru genocid. A fost o caricatură de proces, fără respectarea procedurilor, cu un rechizitoriu scris pe o coală de hârtie de o persoană care nu era magistrat, Silviu Brucan. Acest lucru nu înseamnă că cei doi nu meritau pedeapsa maximă cuprinsă în Codul Penal în vigoare atunci.
– „Procesul celor patru“, adică al ministrului de Interne Tudor Postelnicu, al membrilor CPEx Emil Bobu, Manea Mănescu și Ion Dincă, pentru participarea la represiune prin ordinele date
– Dosarul Iulian Vlad, fost șef al Securității.
– „Lotul Timișoara“, cu 24 de inculpați trimiși în judecată pentru împușcarea mortală a 73 de persoane, rănirea a 253 de persoane, maltratarea a 43 de persoane și arestarea abuzivă a peste 800 de oameni, printre care peste 150 de minori, fapte săvârșite până pe 22 decembrie 1989.
– „Lotul CPEx“, în care au fost trimiși în judecată membrii Comitetului Politic Executiv al Particului Comunist Român care au fost de acord cu reprimarea sângeroasă a protestatarilor din decembrie 1989 propusă de Nicolae Ceaușescu.
– Mai multe dosare ale Armatei, în care au fost judecați și condamnați la pedepse grele generali, printre care Victor Athanasie Stănculescu (15 ani închisoare), Mihai Chițac (15 ani), Iulian Topliceanu (8 ani), Constantin Rotariu, Vasile Păun, Constantin Constantin etc.
– Dosarul „Otopeni – 23 decembrie 1989“, în care au fost trimiși în judecată generalii Dumitru Drăghin (Aviația Militară – condamnat la 8 ani închisoare), Ghiță Grigorie (comandantul trupelor de Securitate – condamnat la 6 ani închisoare) și locotenentul Ionel Zorilă (comandantul dispozitivului de apărare al estacadei de la Aeroport – condamnat la 4 ani închisoare).
În dosarul „Otopeni“ a scăpat, în mod bizar, de trimiterea în judecată generalul Iosif Rus, comandantul Aviației Militare, obedient față de Nicolae Ceaușescu. Rus a pus în aplicare indicativul „Movila“, care, pe fondul diversiunii, a provocat măcelărirea a 39 de soldați în termen de la trupele de Securitate, a opt angajați ai Tarom, a cinci ofițeri MApN și patru civili. Acest dosar a fost o altă caricatură judiciară deoarece s-a disjuns cauza uciderilor (adică diversiunea) de efect (adică morții și răniții); s-a judecat doar efectul, cauza rămânând și acum un mister. În niciun proces cauza nu poate fi separată de efect.
– Marele dosar al Revoluției, în care au fost conexate zeci de cauze penale sub acuzația generică de infracțiuni contra umanității. Acest dosar a fost închis și redeschis de mai multe ori. Ultima redeschidere a fost decisă în 2015 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul se află și acum în faza urmăririi penale „in rem“, adică pentru fapte. Principalii vizați în acest dosar sunt Ion Iliescu, Virgil Măgureanu (fost șef al SRI), Gelu Voican Voiculescu (fost viceprim–ministru), Petre Roman (fost premier), dar și unii realizatori ai Televiziunii Române precum Teodor Brateș, Petre Popescu sau Victor Ionescu care au lansat pe post mesaje false soldate cu uciderea mai multor persoane.
Citește mai multe despre Revoluția Română aici:
