In urma studierii unor maladii genetice rare, provocate de absenta unor gene pe care ar fi trebuit sa le mosteneasca de la unul din parinti, specialisti de la Universitatea Harvard au emis ipoteza ca genele tatalui si cele ale mamei continua sa se razboiasca intre ele mult mai mult timp decat se credea – poate chiar pana in momentul in care incepe pubertatea.
Identificarea acestui nou tip de conflict genetic intrafamilial, descris saptamana aceasta in publicatia americana Proceedings of the National Academy of Sciences, este o noua intorsatura in dezvoltarea unei teorii vechi de doua decenii, a Imprintului Genomic, potrivit careia fiecare parinte contribuie cu gene care incearca sa influenteze dezvoltarea copilului in directia cea mai favorabila, sau macar cea mai putin costisitoare, pentru respectivul parinte.
Autorul comunicarii din revista mentionata, Profesorul David Haig, specialist in biologia evolutionara, explica: “In comparatie cu alte primate, copiii sunt intarcati destul de repede, dar au nevoie de foarte mult timp pentru a atinge independenta nutritionala si maturitatea sexuala. De asemenea, mamele umane se deosebesc de celelalte primate-femela prin aceea ca, deseori, ele ingrijesc, concomitent, de mai multi copii, nu unul singur. Indicii rezultate in urma studierii unor tulburari de imprint genomic sugereaza ca este posibil ca incaierarile intre genele materne si cele paterne sa se incadreze intr-o disputa privind ritmul dezvoltarii organismului copilului”.
Cercetarile de pana acum nu au oferit dovezi decat despre o lupta pentru suprematie genetica in perioada fetala. S-a constatat ca, in uter, unele gene paterne determina cresterea exagerata a fatului, ceea ce constituie o povara pentru organismul femeii insarcinate. Pe de alta parte, exista gene materne care actioneaza in sens opus, incercand sa minimizeze dimensiunile fatului. Cercetatorii de la Harvard cred ca acest conflict genetic continua si dupa nasterea copilului.
Potrivit profesorului Haig, “aceasta analiza sugereaza ca istoria vietii umane, si mai ales durata neobisnuit de mare a copilariei la om ar putea reflecta un compromis intre ceea ce este cel mai bine pentru mama, pentru tata si pentru copilul insusi”.
Profesorul Haig, care a analizat prezentari de cazuri clinice ale unor pacienti suferind de patru tulburari genetice rare, a descoperit indicii din care rezulta ca acei copii care sufera de probleme provocate de dominatia unora dintre genele pe care le-au mostenit de la mama (sindromul Silver – Russell, sindromul Prader – Willi si sindromul Temple) impovareaza mai putin resursele fiziologice ale mamei. De exemplu, nou-nascuti care sufera de toate aceste trei boli dau dovada de o dorinta slaba de a suge la san si se dezvolta mai incet de-a lungul intregii copilarii. La multi dintre acesti copii, pubertatea incepe timpuriu. Inceputul pubertatii marcheaza deseori momentul in care coplul devine mai putin dependent de intretinerea materna.
Invers, bebelusi care sufera de sindromul Beckwith – Wiedemann, cand cateva gene mostenite de la mama sunt suprimate, iar genele paterne domina, au o greutate foarte mare la nastere si limba este foarte mare. Acesti copii cresc inalti, pentru ca au crescut mult atat in uter cat si in prima parte a copilariei. La acestia se constata o incidenta ridicata a imbolnavirilor de cancer in copilarie.
“Din datele clinice ale suferinzilor de tulburari ale imprintului genomic reiese ca genele exprimate in celule fatului si mostenite de la tata stimuleaza cresterea copilului, in timp ce genele mostenite de la mama o inhiba” – conchide profesorul David Haig, citat de site-ul Physorg.com.
