O nouă revoltă în Sănătate. Medicii de familie, umiliţi de autorităţi

de Elena Marinescu , 06 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 17:24, 06 aprilie 2017
O nouă revoltă în Sănătate. Medicii de familie, umiliţi de autorităţi

Doctorii și asistenții din cabinetele de medicina de familie afirmă că sunt în pragul colapsului din cauza discriminării pe care o face statul român. Reuniţi la Conferința Națională de Medicina Familiei, peste 2.000 de medici și-au exprimat nemulțumirile pentru “nepăsarea și disprețul” cu care este tratat segmentul medicinii primare.

Ei acuză autorităţile că dezinformează populaţia privind creşterile veniturilor care se îndreaptă exclusiv spre medicii din sistemul bugetar, în contextul în care, în realitate, doctorii  nebugetari, mai bine de două treimi din medicii țării, nu se regăsesc în măsurile anunțate.

Totodată, medicii de familie reclamă faptul că aşa-zisa creştere cu 8% a finanţării în asistența medicală primară nu acoperă nici măcar plățile utilităţilor, nicidecum o suplimentare a veniturilor personalului medical.  Ei susţin că, în aceste condiţii, sunt împinși la emigrare. “Veniturile cabinetelor provin în proporție covârșitoare din contractele impuse de CNAS, iar dezvoltarea cabinetelor este împiedicată de măsuri restrictive, impuneri birocratice şi administrative absurde. Se întreține confuzia voită între venitul cabinetului şi venitul medicului, pentru a crea tensiuni, în timp ce de peste 20 de ani se cunosc prea bine eforturile financiare necesare întreținerii cabinetelor (salariile angajaților, contracte, abonamente etc.), deși, în realitate, medicina de familie este singura specialitate care asigură accesibilitatea serviciilor medicale pentru întrega populaţie a ţării”, atrag atenţia reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Strategia de Sănătate, neaplicată

Starea de revoltă a medicilor de familie vine și după ce Strategia de Sănătate 2014-2020, asumată de decidenţii ţării, a rămas neaplicată, iar asistența primară nu este încurajată, nu există facilități, procentul alocat acesteia din totalul FNUASS fiind de sub 6%. De aceea, reprezentanții medicilor de familie reuniţi la Bucureşti au agreat un plan de acţiuni prin care să influenţeze redresarea situaţiei actuale, pentru a nu se ajunge în situaţia nedorită de a fi denunţate contractele cu casele de asigurări și solicită de urgență atenția liderilor politici pentru redresarea situației existente.

Dr. Sandra Alexiu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti, a declarat pentru “România liberă” că, deşi se vorbeşte peste tot insistent despre reparaţia din Sănătate, în realitate, doar o treime dintre medicii din România vor beneficia de măririle salariale anunţate: “În ciuda eforturilor repetate pe care le-am făcut ca să deschidem ochii decidenţilor, demersurile noastre au rămas fără răspuns. Am avut întâlniri la Parlament, la Ministerul Sănătăţii, la CNAS, dar bugetul pentru 2017 nu a inclus medicina de familie. O reparaţie este absolut necesară, asistentele noastre au început să plece de la cabinete pentru a se angaja în spitale, unde sunt plătite mult mai bine, în condiţiile în care noi nu avem voie să funcţionăm fără asistentă medicală”.

“La Conferinţa Naţională, toţi reprezentanţii medicilor de familie au decis un plan de măsuri care va fi aplicat imediat, în judeţe şi în Capitală, atât pentru o mai bună conştientizare a discriminării practicate de stat, cât şi pentru o mai bună înţelegere a felului în care această lipsă de măsuri afectează toate cabinetele de medicina familiei. În perioada următoare vom avea întâlniri cu colegii din ţară. Vom recurge la toate căile legale instituţionale pe care le avem la îndemână şi solicităm de urgenţă întâlniri cu liderii politici pentru a le explica felul în care am fost uitaţi din această ecuaţie. Vom solicita o privire mai serioasă asupra medicinii primare şi respectarea Strategiei pe care Guvernul a decis-o pentru sănătatea populaţiei. Vom solicita un contract mai bazat pe principiile liberalismului medicinii de familie şi mai puţin restrictiv în ceea ce priveşte exercitarea profesiei noastre”, a mai declarat pentru RL dr. Alexiu.   

80% din nevoile medicale uzuale ale populaţiei sunt rezolvate la nivelul cabinetelor de medicina familiei și în centrele de permanență.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design