Un studiu al Colegiului Medicilor Bucureşti arată o realitate sumbră. 82,3% dintre tinerii medici spun că este posibil să emigreze, iar dintre ei aproape 30% susţin că vor face sigur acest lucru, transmite Agerpres.
Potrivit sondajului, doar 10,6% dintre tinerii care au completat chestionarul afirmă că nu au avut niciodată o asemenea intenţie.
În ceea ce priveşte locul de muncă, ordinea preferinţelor este: „o altă ţară din Uniunea Europeană”, „sistemul public din România”, pe ultimul loc clasându-se „sistemul privat din România”.
Doar o treime dintre respondenţi ar dori să practice medicina în propriul cabinet medical dacă ar avea această posibilitate.
Studiul relevă că puţin peste 19% dintre respondenţi şi-au exprimat preferinţa de a profesa într-un stat din afara Uniunii Europene. Dintre cei care au consemnat preferinţe pentru un loc de muncă în state non-UE, unii au precizat şi statul în care şi-ar dori un loc de muncă: SUA (6 menţionări), Australia (4 menţionări), Canada (2 menţionări), Emiratele Arabe, Noua Zeelandă.
Din datele colectate reiese o prevalenţă a preferinţelor pentru un număr de 46 de specialităţi medicale, dintre care pe primele locuri se situează chirurgia generală, obstetrica şi ginecologia, anestezia-terapia intensivă, medicina dentară, medicina de urgenţă, cardiologia.
La întrebarea privind motivele care determină plecarea din ţară, cele mai multe nemulţumiri sunt legate de nivelul scăzut de salarizare, condiţiile materiale din unităţile medicale, orele suplimentare de muncă, lipsa de suport pentru activităţile de cercetare. De asemenea, unul dintre motivele migraţiei îl constituie şi nevoia de recunoaştere şi afirmare profesională.
92,5% dintre respondenţii la chestionar spun că beneficiază de ajutor din partea părinţilor sau a rudelor. Dintre cei 640 de respondenţi care declară că beneficiază de ajutor din partea părinţilor/ rudelor 499 depind în mod exclusiv de acest ajutor, neavând şi altă sursă de venit. La polul opus, doar 27 dintre participanţii la studiu se declară total independenţi financiar.
Acelaşi studiu mai arată că tinerii care studiază medicina (la nivel de facultate sau rezidenţiat) îşi doresc în primul rând o salarizare mai bună.
Potrivit acestora, salariile ar trebui să fie corespunzătoare volumului mare de muncă, stresului şi sacrificiilor pe care le fac medicii în ceea ce priveşte viaţa personală, afectată de programul de serviciu şi de nevoia de pregătire continuă.
„Gărzile, stresul, riscurile de sănătate asociate profesiei, impactul emoţional al bolii îi afectează pe cei care lucrează în domeniu. Acest efort nu este recunoscut de societate, care nu acordă respectul cuvenit medicilor, consideră tinerii care studiază medicina. Ca să rămână în ţară, tinerii solicită în primul rând venituri care să le permită independenţa financiară încă de la nivelul intrării în rezidenţiat. Adică, de la o vârstă la care colegii lor care au ales alte profesii pot să-şi susţină material familiile, ceea ce nu este cazul în Medicină. Pe locul al doilea se află modernizarea şi dotarea unităţilor sanitare. Tinerii doresc condiţii adecvate pentru obţinerea de performanţe profesionale şi cer mai multe locuri de pregătire în rezidenţiat. De asemenea, doresc respect şi încredere din partea societăţii civile, eliminarea corupţiei şi creşterea finanţării în Sănătate”, arată sondajul care a fost efectuat online, în perioada 9 noiembrie 2015 – 13 decembrie 2015.
Respondenţii au completat 712 chestionare, dintre care au fost validate 692. Unele întrebări au avut răspuns prestabilit, altele au fost cu răspuns deschis, existând de asemenea şi posibilitatea, în cazul unor întrebări, de a opta pentru răspunsuri multiple.
51,4% dintre participanţii la sondaj au domiciliul declarat în Bucureşti. 76,1% dintre respondenţi sunt de gen feminin. 73% dintre respondenţi au vârste între 18 şi 25 de ani, iar 21,5% între 26 şi 30 de ani. Peste 80% dintre participanţii la sondaj au declarat că în ultimul an de studiu au avut medii între 8,01 şi 10,00.
Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, anual intră în sistem 3.000 de medici şi îl părăsesc aproximativ 3.500 (prin migraţie, pensionare sau deces)