3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum ne afectează sănătatea venirea iernii

Cum ne afectează sănătatea venirea iernii

Schimbarea anotimpurilor și scăderea bruscă de temperatură ne afectează la nivel mental și ne obligă să folosim noi metode de îngrijire a pielii, tenului și podoabei capilare.

Una dintre cele mai întâlnite afecțiuni care se instalează toamna târziu și se amplifică în lunile de iarnă este depresia. Aceasta se datorează lipsei Soarelui și posibilității mai limitate de a ieși din casă. De altfel, cercetătorii au arătat că posibilitatea mai redusă de a comunica, durata lungă a nopții şi frigul pot să te împingă spre o stare continuă de nervozitate şi depresie. 

Remedii naturale

Depresia de iarnă poate fi combătută consumând ceai verde. Pe timp de iarnă, ceaiul verde te ajută să îți găsești echilibrul emoțional, care se află la mare risc în această perioadă. Pe de altă parte, polifenolii și flavonoizii din ceaiul verde întăresc sistemul imunitar, făcând organismul mai rezistent în fața răcelii, gripei și a infecțiilor de orice fel. Dacă îl consumi în combinație cu lămâie, poți fi sigur că bolile de sezon te vor ocoli iarna aceasta. 

Pe de altă parte, fondue-ul de brânză poate fi util în combaterea depresiei de iarnă datorită conţinutului de vitamina B12 şi zinc, dar şi a faptului că, de obicei, acest preparat este consumat în grup, alături de prieteni, potrivit unei fundaţii specializate în sprijinirea persoanelor cu probleme psihice, potrivit Mediafax.

Fundaţia Helping Hand, care administrează o linie telefonică specială pentru persoanele cu probleme psihice, a observat o creştere a numărului de apeluri din partea persoanelor depresive în perioada toamnei şi a iernii. Experţii consultaţi de fundaţie au oferit o listă de soluţii pentru combaterea depresiei, printre care se află şi consumul de fondue de brânză şi râsul. Fondue-ul de brânză este indicat datorită conţinutului ridicat de vitamina B12, substanţă legată de creşterea energiei organismului şi îmbunătăţirea stării de spirit. De asemenea, brânza elveţiană folosită pentru acest fel culinar este o bună sursă de zinc, despre care experţii spun că poate ajuta la o ameliorare a stării de spirit. În plus, acesta este un preparat care, de obicei, este consumat în grup, alături de prieteni, ceea ce poate ajuta la reducerea sentimentului de izolare şi singurătate.

Printre celelalte sfaturi oferite de operatorii liniei telefonice speciale se numără purtatul hainelor în culori deschise şi râsul. Un studiu realizat de Mind Lab de la Universitatea din Sussex, Marea Britanie, a descoperit că hainele albastre şi verzi îi fac pe bărbaţi să se simtă mai fericiţi, în timp ce femeile se simt mai bine când poartă albastru, violet şi portocaliu. Pe de altă parte, râsul ridică nivelul endorfinelor din sânge şi chiar momentele în care oamenii aşteaptă să se întâmple ceva amuzant sunt benefice din acest punct de vedere.

Organismul, dependent de căldură

Aspectul fizic se poate deteriora în perioada iernii, susţin specialiştii. Dezvoltarea tehnologică a permis omului menţinerea unei temperaturi de circa 23 de grade Celsius în locuinţe pe timpul iernii, dar acest lucru afectează aspectul fizic, fiind de cele mai multe ori motivul pentru care pielea şi părul au un aspect neplăcut.  Potrivit experţilor în înfrumuseţare consultaţi de cotidianul britanic, încălzirea centrală este sursa unei întregi serii de probleme pe timpul iernii. Buzele crăpate sunt o problemă frecventă, care apare din cauză că pielea care le acoperă nu beneficiază de o hidratare naturală.

Experţii spun că diferenţele de temperatură duc la uscarea pielii, care se crapă, iar folosirea salivei pentru a umezi buzele este contraindicată, pentru că saliva va provoca o uscare şi mai rapidă. Soluţia este folosirea unui unguent şi evitarea ruperii pielii care deja a apucat să se usuce. Tenul apare mai ridat în timpul iernii din cauză că mediul ambiant din interiorul clădirilor are o temperatură ridicată şi umiditatea scăzută. Cu cât temperatura din interior este mai mare, cu atât va fi mai uscată pielea şi îşi va pierde elasticitatea.

Specialiştii sfătuiesc persoanele care suferă de astfel de probleme să utilizeze frecvent produse de hidratare a pielii pe timpul iernii, când aerul din interiorul clădirilor cu încălzire centrală este foarte uscat. Mâncărimea ochilor poate apărea frecvent în timpul iernii, iar cauza este, de asemenea, aerul foarte uscat din interior. Problema apare cu precădere la persoanele care folosesc lentile de contact. Astfel, oftalmologii spun că este nevoie de o utilizare atentă şi constantă a picăturilor de ochi pentru a-i menţine hidrataţi şi curaţi. De asemenea, specialiştii spun că o idee bună este folosirea unui aparat care să corecteze nivelul umidităţii din aer, astfel încât să prevină uscarea acestuia din cauza utilizării sistemelor de încălzire.

Masca, obligatorie

Altfel, sezonul rece agresează firele de păr. Potrivit dermatologilor, temperaturile scăzute, vântul, aerul cald şi uscat din încăperi sunt factori care duc la uscarea podoabei capilare. Vârfurile firelor de păr se despică destul de repede în această perioadă a anului, astfel că se recomandă să le tăiem în fiecare lună. Balsamul de păr, un “accesoriu” ce nu trebuie să lipsească. Dermatologii recomandă în sezonul rece balsamul care nu necesită clătire după ce a fost aplicat pe păr, deoarece acesta previne electrizarea şi deteriorarea firelor. Mai mult, balsamul are şi rolul de a regenera şi hrăni podoaba capilară. O dată la două săptămâni se recomandă o mască de păr puternic hidratantă şi bogată în proteine. Masca trebuie întinsă pe toată lungimea firului de păr. Aceasta trebuie lăsată să acţioneze câteva minute şi apoi se clăteşte părul. Cele mai eficiente şi hrănitoare măşti sunt cele care au în compoziţie ulei de măsline.  

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă