Un om sănătos este acela care poate admite că se află într-un moment de impas sau de criză și că poate renaște folosindu-se de toate resursele sale interne.
De curând, o doamnă m-a întrebat: “Dumneavoastră simțiți toate suferințele în viața dumneavoastră? E normal să le trăiesc sau trebuie să încetez să le trăiesc? Trăiți sentimente de durere?“.
Când deschizi o carte de psihologie, te și temi că vei descoperi cât de nebun sau tulburat ești. Când o persoană, de genul unui amic sau prieten, vorbește cu mine se teme să nu văd ceea ce cu efort se străduiește să ascundă în fața propriilor ochi, a propriei conștiințe sau încearcă să-și controleze ceva ce doar el știe că are controlat, transformându-se brusc într-o persoană inautentică. Teama de boală psihică activează o negare a propriei individualități, un sine fals care să se arate conform unor tipare mentale despre sănătate psihică și boală psihică.
Cineva trăiește o dramă existențială și acolo unde te-ai aștepta să aibă în mod natural furie, tristețe, chin, suferință, spune că este bine. Știm că reacțiile sunt adecvate sau inadecvate din faptul că emoția este conținută în situație, ea este acolo unde îi este locul, e ca o notă pe portativul unei arii, la locul ei, contribuind la armonia întregului.
Contactul emoțional
Nu voi da o definiție din tratatele de psihologie sau psihopatologie. Vă voi pune să vă raportați la sănătate de pe o altă poziție.
Un om sănătos psihic are toate emoțiile la locul lor, pe portativul ariei. Un om sănătos este un bolnav care și-a asimilat boala, nu o neagă, nu o ascunde, ci este parte din personalitate. Are toate tulburările. În cantități egale. Niciuna nu deranjează, toate sunt la locul lor, înglobate, asimilate, încorporate, în dialog.
Voi folosi termenul suficient ca pe o unitate de măsură cu aceeași semnificație ca la școală, când doamna dă calificativul suficient. Nici mult, nici deloc, nici bine, nici rău, puțin.
Un om sănătos trebuie să fie suficient de autist, pentru a se retrage în sine atunci când are nevoie să se recompună. Suficient de închis exteriorului pentru a se aduna într-un univers intern, clar delimitat de universul cosmic. Dacă nu ar avea nucleul autist activabil atunci când este cazul, o persoană nu s-ar retrage din fața pericolului. Când suferim, suntem răniți și sângerăm după o luptă grea, dezamăgiți, nu continuăm drumul prin univers, ci căutăm cel mai ferit loc pentru a ne apăra de prădătorii care
ne-ar adulmeca de la distanță de kilometri. Întâi ne retragem în cochilia autistă, abia apoi începem să ne regenerăm.
Un om sănătos este suficient de simbiotic pentru a intra în contactul emoțional cu ceilalți oameni. Renunță la limita de diferențiere între Eu și Tu pentru a împărtăși plăcerea comună. Este o capacitate să aibă limita de diferențiere și să o poată diminua, fără teama că o va pierde și că se va contopi total cu celălalt. Va căuta oameni buni cu care să intre în relații fuzionale și îi va idealiza suficient pentru a crea o relație de încredere. Poate să facă diferența între un dușman și un prieten. Își poate închipui, fiind suficient simbiotic, ce ar putea simți o persoană importantă pentru el.
Suficient de narcisic încât să se vadă pe sine în toate. Să creadă că este centrul universului, nu centrul universului cosmic, ci doar al lui. Pentru a-și subiectiva experiențele și a se institui ca subiect care trăiește, este necesar să se constituie la persoana I singular. Atunci când este într-o dificultate și este amenințat de o criză, reușește să-și pună întrebarea: “Cu ce am contribuit eu la această situație?“ și își va răspunde cu onestitate.
Suficient de depresiv încât să se simtă nemulțumit de sine când rănește pe cineva, chiar și fără intenție. Doar empatia, asumarea ambivalenței emoționale și vinovăția îl vor face să vrea să repare rana produsă unei persoane.
Un om sănătos este suficient de agresiv pentru a se implica în competiții constructive, fără teama de eșec.
Ce este boala psihică?
O persoană, în călătoria ei prin viață, va începe să treacă din primele zile de naștere prin toate nucleele generatoare de boală psihică. În esență, avem înmagazinate în interiorul nostru toate datele unei tulburări pe care la un moment dat am experimentat-o și apoi am depășit-o.
Diferența dintre sănătate și boală, așadar, nu constă în prezența sau absența nucleelor autiste, psihotice, paranoide și nevrotice, pentru că ele trebuie să fi fost trăite. Doar când o tulburare iese în evidență, când calificativele sunt de „insuficient“ sau „bine“ și „foarte bine“, când o notă în „compoziția muzicală“ este prea stridentă, sau absentă, sau falsată, o putem numi boală psihică.
Dacă autismul este prea mult, persoana se închide în cochilie ca într-o închisoare, atunci se va simți amenințată de angoase, de aneantizare (de lichefiere, de scurgere, de evaporare, de explozie internă). Trăirile sunt catastrofice și infiltrează întreaga personalitate.
Dacă persoana este prea simbiotică, va fi paranoidă și va găsi în orice interlocutor un persecutor. De aici încolo, viața este trăită într-un delir de persecuție, universul intern și cel extern fiind populate de oameni răi, care păcălesc, amenință cu excluderea, cu devalorizarea. Ostilitatea, violența, tirania pun atât de mult stăpânire pe trăiri, încât se poate ajunge la pervertirea iubirii, erotizându-se ura.
Dacă este prea depresivă, se va pierde în temeri și neliniști de abandon, de remușcări, de regrete, de îndoieli, asigurându-i Thanatosului ascensiunea.
În loc de concluzie
I-am răspuns doamnei care m-a întrebat: „Sunt și eu om“. Ne-am zâmbit. A știut că pot empatiza cu ea. Ulterior, mi-a spus glumind: „Ce bine că nu sunteți robot!“. Un om sănătos este un om suficient de puternic să accepte că este într-un moment de impas sau de criză și suficient de vulnerabil să-și trăiască emoțiile cu autenticitate, fără a se teme că se va prăbuși în ele. Un om sănătos se întoarce din călătoria lui internă în prezent, folosind toate resursele interne. Flexibilitatea și bogăția emoțională permit unei persoane să se trăiască ca subiect al propriei vieți, cu o viață într-o versiune personală și nerepetată, care nu este luată spre moștenire de la părinți.
Gabriela Romaneț este psiholog clinician, psihanalist în formare
