La ora actuală, peste 13.000 de medici lipsesc din spitalele româneşti, în principal din cauza exodului cadrelor medicale în străinătate. Şi totuşi, sunt mulţi doctori plecaţi în alte ţări la specializare, care se întorc apoi în România cu dorinţa de a profesa.
"Chirurgia cardiacă înseamnă a trăi la frontiera dintre viaţă şi moarte. Am 12 ani petrecuţi în sala operatorie în diverse echipe de chirurgie din Europa. Am făcut mii de ecografii cardiace perioperatorii în sala de chirurgie. I-am văzut operând pe toţi marii chirurgi ai lumii în sala de la Monaco pentru pacienţi privaţi veniţi de peste tot din lume sau în timpul congreselor pe care le-am organizat. Oameni care au schimbat istoria chirurgiei cardiace. Am învăţat să-mi controlez emoţiile, să răspund fix la ceea ce sunt întrebată, să văd totul în alb sau negru. Nu există gri, nu există interpretări atunci când totul atârnă de câteva secunde. Oprirea cordului, circulaţia extracorporală, repornirea cordului, momentul în care asistola se transformă în ritm cardiac înseamnă protocoale bine puse la punct, analiza a zeci de imagini înainte de a intra în sala operatorie.
Chirurgia cardiacă înseamnă imagistică de înalt nivel pentru a programa intervenţia, pentru a evita surprizele din sala operatorie. Am învăţat că ecografia, tomografia computerizată şi RMN-ul împreună înseamnă diagnostic de acurateţe şi permit planificarea actului operator. Am învăţat ce înseamnă echipa, momentul când radiologul, chirurgul, anestezistul, cardiologul analizează imaginile şi stabilesc un plan operator. Mi-a plăcut «Dr. Queen», dar lucrurile s-au schimbat şi se vor schimba cu atât mai mult cu cât pacienţii vor fi mai educaţi medical.“
Medicul cadiolog Clara Alexandrescu face naveta Bucureşti-Monaco din dragoste pentru meserie şi, mai ales, pentru pacienţi. Într-un interviu pentru „România Liberă“ se declară însă învinsă de birocraţia pur românească, chiar dacă prin eforturi proprii a reuşit să construiască, undeva în apropiere de Bucureşti, un centru medical modern, ultraperformant, de recuperare cardiovasculară.
România Liberă: Cum reuşeşti să rezişti pe traseul Bucureşti-Monaco?
Clara Alexandrescu: Pentru mine, medicina nu e un job. Am o problemă, am adicţie la meseria asta. Trăiesc din ceea ce fac, iubesc relaţia cu bolnavul. Dacă nu lucrez două zile, pierd contactul, este foarte greu de explicat. De aceea nici nu-mi este greu să fac acest traseu. Am 43 de ani şi deja mă întreb ce o să fac când o să ies la pensie, probabil o să lucrez până la 80 de ani… Ajung la 12 noaptea şi consult a doua zi, la 7.30 dimineaţa.
RL: În România sunt foarte multe probleme în sistemul medical. Cum ai reuşit să găseşti echilibru şi să fii şi aici, şi acolo?
C.A.: Problema mea era că familia era în străinătate, iar proiectul din România ne cerea să ne implicăm foarte tare. Astfel, ne-am împărţit obligaţiile eu şi soţul meu, care este tot doctor, şi ne organizăm astfel încât să mai putem lucra în străinătate, să fim la curent cu tot ceea ce este nou, căci pentru mine asta este esential. În România apar tehnici noi, apar aparate noi, dar nu în acelaşi ritm ca în străinătate, pentru că, trebuie să recunoaştem, nici nu avem atâţia bani în Sănătate cât au străinii. Trebuie să fim realişti.
RL: În România nu este doar problema lipsei de fonduri. Este nevoie şi de viziuni de ansamblu, strategii şi proiecte pe ter-men lung. Lucrezi în prezent la un proiect. Despre ce este vorba?
C.A.: Proiectul este legat de ima-gistica cardiacă. Motivul pentru care am plecat din România a fost să mă specializez în acest domeniu, am lucrat în mai multe locuri şi am avut şansa să fac echipă cu soţul meu, care este radiolog. Am făcut tomografie computerizată cardiacă, RMN cardiac, ecografie de stres în mai multe clinici din Europa. La Bucureşti suntem la început cu tomografia computerizată pentru evaluarea arterelor coronare şi a funcţiei ventriculului stâng. Proiectul a fost unul extrem de ambiţios şi necesită aparatură extrem de sofisticată, cu staţii de postprocesare, dar dacă îţi doreşti ceva, eu cred că poţi şi să reuşeşti, deşi nu mi-a ieşit întotdeauna în România.
Recuperarea cardiovasculară, maximă urgenţă
Maladiile cardiovasculare reprezintă principala problemă de sănătate în România. Aproximativ 60% dintre decesele înre-gistrate anual în țara noastră sunt datorate acestor boli, un procentaj net mai mare comparativ cu media de 46% a statelor europene. În rândul bolilor cardiovasculare, infarctul și accidentele vasculare cerebrale sunt primele două cauze de mortalitate. De aceea, specialiștii atrag atenția că este vital un program de recuperare cardiovasculară pentru creșterea șanselor de supraviețuire şi îmbunătăţirea calității vieții pacienților.
Astfel, nu doar intervenţia în criză este necesară, dar mai ales recuperarea post-intervenţie chirurgicală. Recuperarea cardiovasculară este esenţială pentru că permite unui pacient care a făcut infarct, este operat de inimă sau a avut implantare de stenturi să nu mai revină într-o situaţie critică. Îşi poate lua măsurile de prevenţie secundară: adică să înveţe cum să se mişte, cum nu mai trebuie să fumeze, ce trebuie să mănânce şi, de asemenea, poate avea parte de susţinerea psihologică necesară pentru a se întoarce la o viaţă normală. Acest tip de recuperare este standardizată peste tot în lume, este obligatorie pentru pa-cienţii post-chirurgie cardiacă în foarte multe ţări, pentru că scuteşte societatea de cheltuieli inutile şi reduce semnificativ perioada de inactivitate socio-profesională, care la un pacient român poate ajunge şi la un an de zile.
RL: Pacienţii români au acces la astfel de centre?
C.A.: Acum patru ani am făcut un centru de recuperare în România, exista un spital de recuperare la Covasna, unde accesul era destul de greu, şi mai sunt câteva iniţiative într-o altă structură privată şi undeva la Timişoara. Dar este prea puţin pentru câţi pacienţi are România în ce priveşte recuperarea cardiovasculară. În acelaşi timp, ne lipseşte conceptul că avem nevoie de recuperare, pentru că încă mai considerăm că omul şi-a pus un stent sau s-a operat şi şi-a rezolvat problema. Ei, nu este chiar aşa, că trebuie să şi trăiască normal şi să nu mai ajungă să facă o complicaţie după şi aici greşim de multe ori pentru că pacienţii ajung prea târziu la recuperare.
RL: Şi ce s-ar putea face pentru ca şi românii să aibă acces la terapii moderne şi asistenţă medicală profesionistă?
C.A.: Pacientul român este din ce în ce mai informat, fie de pe internet, fie de la cunoştinţe. Este păcat să nu-i oferim tehnici sau soluţii terapeutice care să fie la nivelul a ceea ce găseşte în străinătate. Îl poate ajuta, îl poate face să nu mai trebuiască să ia avionul.
Proceduri care pot salva vieţi din timp
RL: Ce aduce în plus pentru pacienţii cardiaci această tehnică de evaluare?
C.A.: Imagistica cardiacă permite detectarea precoce a bolii cardiace. Adică pacienţii care au risc cardiovascular mare şi care sunt asimptomatici îşi pot face o investigaţie de tomografie computerizată – angiocoronografie (AngioCT) – neinvazivă, în care se văd depunerile de colesterol pe arterele coronare, se vede dacă există stenoze la un anumit nivel şi pot fi trataţi extrem de precoce în aşa fel încât să nu ajungă la infarct. Este folosită peste tot în Europa. O altă aplicaţie a imagisticii este evaluarea pacienţilor înainte de intervenţii, pentru că există dilatări de vase, anevrisme de aortă abdominale şi echipele operatorii au nevoie de informaţii foarte precise, pentru că s-a dus vremea când decizia se lua în sala de operaţie. AngioCT-ul este folosit pentru arterele carotide, dar şi pentru arterele coronare, care altfel pot fi văzute doar prin coronografie, care este o metodă invazivă. Echografia Doppler cardiacă nu vede arterele coronare, doar muşchiul cardiac, vasele şi structurile din jurul pericardului. Mă surprinde de fiecare dată cantitatea de informaţie pe care o poţi obţine făcând o scanare a toracelui. Am informaţii despre cât colesterol este în placă şi cât calciu.
Medicii români supracalificaţi, alungaţi de statul român
RL: Foarte mulţi tineri medici pleacă din România încă din timpul rezidenţiatului pentru a se specializa în spitalele occidentale, unde li se oferă condiţii mai mult decât decente de a profesa, nu doar un pachet salarial atractiv. Eşti unul dintre specialiştii români extrem de apreciaţi în străinătate, dar nu te simţi foarte confortabil aici, acasă. De ce?
C.A.: Pleacă prea mulți doctori, este o situaţie foarte complicată pentru România. Am 12 ani de activitate ca expat, nu este întotdeauna uşor să fi la 2.000 de kilometri distanţă de casă, de familie. Se întâmplă ceva, nu poţi să vii, adică sunt foarte multe neajunsuri şi pentru cineva care devine expat. Dar au fost foarte multe dezamăgiri în ultima perioadă legate de recunoaşterea studiilor în străinătate. Este un lucru dificil care îi va face pe mulţi dintre tinerii medici care şi-au făcut exclusiv specialităţile în străinătate să aibă poarta închisă pe viitor în România. Din păcate, nu se va schimba prea curând, pentru că legislaţia românească are nevoie de îmbunătăţiri în acest sens. Mesajul meu cel mai important este că, la acest moment, cu o diplomă din România poţi lucra oriunde în Europa, pe când, de multe ori, cu o diplomă din Europa ţi-e greu şi îţi trebuie o groază de echivalări la Bucureşti şi nu le obţii întotdeauna.
RL: În condiţiile în care România are un deficit major de personal calificat?
C.A.: Aceasta a fost şi mirarea mea, nu prea am înţeles.
RL: Unde este blocajul, la Colegiul Medicilor?
C.A.: Sunt mai multe niveluri unde lucrurile se blochează şi problema este că nu te refuză nimeni, pentru că, dacă te-ar refuza, ar fi ok, ai avea un refuz şi te-ai duce pe o altă cale. Doar primeşti răspunsuri evazive «da, sigur», după care nu se întâmplă nimic. Nici măcar nu ştii dacă cineva vrea să-ţi dea dreptul să profesezi, pentru că faptul că nu eşti chemat în faţa unei comisii, unde să se discute ce ai făcut, ce şti să faci, unde ai luat competenţele, nu-ţi dai seama. Depui o cerere simplă pe baza căreia nimeni nu te poate evalua corect.
RL: În mediul online, în ultimii ani, au pornit foarte multe iniţiative colective pe diverse nişe profesionale care au reușit să se mobilizeze şi au contribuit la schimbarea de mentalităţi şi chiar de strategii guvernamentale, inclusiv în domeniul sănătăţii. Eşti un profesionist vocal în social media, încerci să schimbi mentalităţi în România, pe baza experienţei tale occidentale. Ce te dezarmează?
C.A.: Am senzaţia că România NU VREA să se schimbe din interior şi orice încercare va fi sortită eşecului. Există câteva excepţii, dar prea puţine, ca de obicei. Am văzut 20 de pacienți post infarct/post chirurgie în ultimele zile pe al căror bilet de externare scria «dispensarizare prin medicul de familie», fără să se vorbească de recuperare cardiovasculară. Va veni o zi în care pacientul se va întoarce împotriva medicului pentru că nu a fost informat cu privire la conduita de urmat. Oricine poate greşi, e omeneşte, dar greşelile sunt însă mai puţine şi mai uşor de îndreptat în echipă. În ţările unde am lucrat eu în ultimii 12 ani comunicarea e la loc de cinste şi echipa funcţionează, iar pacientul înţelege şi intră în echipă cu noi, doctorii, pentru a se însănătoşi.
Deficit de 13.000 de medici
Potrivit datelor oficiale, pe harta României este greu să găseşti în momentul de faţă un spital cu toate posturile ocupate. Chiar ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţa că în Bucureşti sunt 6.700 de posturi vacante, în Ialomiţa 44% din posturile sunt neocupate, în Călăraşi – 42%, în Tulcea – 40%. În total, aproximativ 13.000 de medici lipsesc din sistem, o cifră echivalentă cu cea a cadrelor medicale plecate la muncă în străinătate.
"La 4 ani, la pacienţii operaţi pe cord şi care au făcut recuperare, mortalitatea este de 1%. Poate cineva acolo sus înţelege că recuperarea cardiovasculară îl ajută pe pacient să revină la viaţa normală şi nu este un serviciu paleativ.“ Clara Alexandrescu
