EVALUARE NAȚIONALĂ 2016. 24 de elevi olimpici de clasa a VIII-a au început, luni, examenele din cadrul Evaluării Naționale, în cadrul unei sesiuni speciale, informează Ministerul Educației.
La sesiunea specială, la care participă elevi din loturile naţionale de pregătire pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, s-au înscris elevi care participă în această vară la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (12), Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (8), European Summer Cup – tenis (2), Campionatul European de Juniori de Înot (1) şi Campionatul European de Baschet – juniori (1).
Elevii provin din unităţi de învăţământ din Bucureşti şi din judeţele Argeş, Constanţa, Dolj, Gorj, Maramureş, Prahova şi Timiş.
Examenele au loc la Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Capitală.
EVALUARE NAȚIONALĂ 2016. Calendarul probelor din sesiunea specială
7 iunie – Limba și literatura română
8 iunie – Matematică
9 iunie – Limba și literatura maternă
9 iunie (ora 18.00) – Afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor (orele 18.00-20.00)
10 iunie: Rezolvarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale