4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSocialFOTO, VIDEO Incendiu puternic la Medgidia. Șapte autospeciale au ajuns la fața...

FOTO, VIDEO Incendiu puternic la Medgidia. Șapte autospeciale au ajuns la fața locului

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină vineri dimineaţa la un incendiu izbucnit în zona Ciment din Medgidia. În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului, incendiul afectase o casă pe o suprafaţă de aproximativ 40-50 de metri pătraţi, trei detaşamente de pompieri, cu cinci autospeciale, intervenind iniţial pentru stingerea flăcărilor. Apoi, numărul a fost suplimentat, ajungându-se la şapte autospeciale de la patru detaşamente.

În urma incendiului, o persoană a suferit atac de panică, fiind preluată de ambulanţă şi transportată la spital. Din cauza vântului puternic, există riscul ca focul să se extindă şi la locuinţele învecinate, au spus reprezentanţii ISU Dobrogea.

În prezent, intervenţia pompierilor este în desfăşurare.

Cele mai citite

Amprenta anuală de carbon anuală a TikTok ar putea fi mai mare decât cea a Greciei

TikTok se confruntă cu critici legate de impactul său asupra mediului, o analiză recentă dezvăluind că amprenta sa de carbon anuală ar putea fi...

Creșterea cazurilor de cancer colorectal la persoanele tinere, un fenomen global îngrijorător

Rata cazurilor de cancer colorectal este în creștere în rândul adulților tineri, sub vârsta de 50 de ani, un fenomen observat în multe țări,...

Marea Britanie și Uniunea Europeană intensifică cooperarea înainte de mandatul lui Donald Trump

Marea Britanie și Uniunea Europeană își întăresc legăturile pentru a preveni eventualele tensiuni comerciale și de apărare ce ar putea apărea sub administrația lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă