10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSocialUn copil de şapte ani s-a înecat într-un lac din judeţul Dolj

Un copil de şapte ani s-a înecat într-un lac din judeţul Dolj

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină miercuri seara în localitatea Lipovu pentru căutarea unui copil de şapte ani care a dispărut în râul Desnăţui, în zona bălţii Buduroaie. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de căutare-salvare de la Secţie de Pompieri Segarcea şi un echipaj medical.

Pompierii au început căutările şi în scurt timp au reuşit să găsească trupul copilului. Cadrele medicale au început apoi manevrele de resuscitare, iar după câteva zeci de minute în care au  încercat să-l readucă la viaţă au fost nevoite să declare decesul.

Poliţiştii spun că după primele informaţii victima se afla cu alţi doi copii pe malul Desnăţuiului, iar la un moment dat a căzut în apă.

Trupul neînsufleţit va fi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut incidentul.

 

Cele mai citite

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate protestează luni pentru o reformă fiscală urgentă

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate cer o reformă fiscală urgentă. BNS anunţă că luni, 13 mai 2024, va organiza un...

Din 13 mai, o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de...

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă