13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialReacția Ministerului Educației la protestul anunțat de dascăli: nu trebuie afectați copiii

Reacția Ministerului Educației la protestul anunțat de dascăli: nu trebuie afectați copiii

“Aşadar, boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială de 20% de la 1 martie 2018, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale. Aceştia se află în faţa primei lor simulări de examen, iar impactul emoţional asupra lor este unul puternic”, a precizat MEN pentru Agerpres.

Totodată, ministerul le reaminteşte liderilor sindicali că sunt în plin proces de renegociere a contractului colectiv de muncă şi, potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă. MEN subliniază că este în contact permanent cu sindicatele din învăţământ. “Deciziile pe care le luăm vin în urma consultării directe cu liderii federaţiilor sindicale. De altfel, şi Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu o largă consultare a sindicatelor. În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, la nivelul Uniunii Europene se doreşte creşterea vârstei de pensionare, şi nu scăderea ei. Tendinţa este confirmată chiar de profesorii care fac solicitări să fie menţinuţi în activitate peste vârsta de pensionare”, arată MEN.

Duminică, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat că a consultat în această perioadă membrii de sindicat în vederea declanşării unor proteste, iar cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de Evaluare Naţională, care are loc în perioada 5-7 martie.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă