14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSocialCod galben de furtuni în mai mult de jumătate de ţară

Cod galben de furtuni în mai mult de jumătate de ţară

Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 14:00 – 15 iunie, ora 8:00, în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, în jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 60 – 80 l/mp, îndeosebi în sud-vest şi în zona montană.

ANM precizează că, în restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe suprafeţe mici, în special pe parcursul zilei de joi, 14 iunie.

Pe de altă parte, începând de marţi, de la ora 20:00, şi până miercuri, la ora 14:00, va fi în vigoare o informare meteo de vreme rea la nivelul întregii ţări. Astfel, în intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş, nordul Moldovei, local în Transilvania, Crişana şi Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni.

În aceste zone vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, care vor lua aspect de vijelie, şi condiţii de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15 – 20 l/mp şi, izolat, 30 – 40 l/mp, notează ANM.

Cele mai citite

România încă are nevoie de militari profesioniști. Recrutarea continuă

Ministerul Apărării Naționale (MApN) își continuă eforturile de recrutare a tinerilor pentru posturile de soldați și gradați profesioniști. În cadrul seriei a doua a...

5 metode prin care îți poți depăși frica de a vorbi în limba engleză

Frica de a vorbi în engleză este o emoție comună printre cei care învață această limbă străină, dar există numeroase metode eficiente pentru a...

Cea mai mare despăgubire achitată în 2023, în România

O companie membră a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a achitat, anul trecut, în baza poliţei de asigurare...
Ultima oră
Pe aceeași temă