2.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialCum trăiesc localnicii şi ce găsesc turiştii în cel mai prietenos oraş...

Cum trăiesc localnicii şi ce găsesc turiştii în cel mai prietenos oraş din lume

În 2012, capitala Austriei s-a poziţionat, pentru a patra oară consecutiv, pe primul loc în calsamentul oraşelor cu cea mai bună calitate a vieţii. Motivele sunt clare şi par, într-adevăr, suficiente pentru ca Viena să facă parte din topul celor mai vizitate oraşe din lume.

Studiul Mercer analizează calitatea vieţii în 221 de oraşe, pe baza a 39 de criterii, printre care se numără mediul politic, social, economic, sistemul sanitar, transportul, serviciile publice sau ofertele de petrecere a timpului liber. Oraşele europene domină topul Mercer. Dintre primele 25 de locuri, 15 sunt ocupate de către oraşe din Europa. Cu toate acestea, două dintre principalele destinaţii turistice europene, Paris şi Londra, nu se află în frutea clasamentului. Parisul, cel mai bine clasat oraş francez, se află pe locul 29, în timp ce Londra se află pe locul 38. Prin urmare, invidiaţi-i mai puţin pe parizieni şi pe londonezi, şi mai mult pe vienezi. Dacă nu ştiţi de ce, publicaţia Business Insider a arătat de ce se bucură localnicii din capitala Austriei şi de ce v-aţi putea bucura, oricând, ca turişti.

Viaţa de noapte capătă, în Viena, o nouă dimensiune, mai ales dacă ne raportăm la cluburile şi barurile aflate sub ruta metroului dintre Nussdorferstrasse şi Thaliastrasse. Farmecul locului este incredibil. Cel mai renumit club este Chelsea, iar cel mai renumit bar se numeşte Rhiz. Turiştii şi locuitorii Vienei au la dispoziţie mii de posibilităţi pentru cumpărături, iar principalul punct de atracţie la acest capitol este reprezentat de Flohmarkt, una dintre cele mai mari pieţe de vechituri din Europa. Acolo aţi putea descoperi şi achiziţiona adevărate comori la preţuri accesibile. Cartierul Muzeelor arată incredibil de bine, iar acolo vă veţi bucura de muzee, de săli de concerte, de galerii de artă şi de un teatru, iar clădirile din acest cartier al Vienei ne demonstrează că lucrurile frumoase se pot naşte din orice. În cazul Cartierului Muzeelor, furmuseţile arhitectonice au apărut din grajdurile imperiale. Frumos, nu?

Deşi Viena oferă vizitatorilor o sumedenie de opţiuni culinare, cele mai cunoscute mâncăruri sunt cele tradiţionale. Iar asta pentru că austriecii ştiu să-şi respecte şi să-şi promoveze tradiţiile. Dacă vreţi să gustaţi cea mai bună brânză vieneză, nu ocoliţi restaurantul Steirereck. Cafeaua vieneză a devenit o adevărată legendă, iar vienezii sunt cei care pretind că au inventat procesul de filtrare în anul 1683. Cei 330 de ani de tradiţie în filtrarea cafelei şi-au spus cuvântul. Cele două espresso amestecate cu frişcă în loc de lapte sunt delicioase.

Arhitectura oraşului este incredibilă pentru cei neobişnuiţi cu bunul gust şi cu respectarea vechimii unei clădiri. Nu tot ce este vechi trebuie dărâmat. Există şi opţiunea restaurării, iar austriecii au înţeles asta de câteva sute de ani. În Viena există clădiri care au fost construite în Evul Mediu sau în perioada barocă. În plus, Palatul şi Grădinile Schonbrunn, precum şi centrul istoric al Vienei fac parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO. Viena este unul dintre ultimele oraşe europene în care se mai organizează baluri în stilul clasic şi la care cetăţenii de rând pot lua parte. În fiecare an sunt organizate aproximativ 450 de astfel de baluri. Pe timpul iernii, vienezii se bucură de un patinoar imens, cu o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi, amenajat chiar în faţa primăriei oraşului, un lucru fascinant pentru locuitorii capitalei României, unde patinoarele pot fi numărate pe degete şi sunt amenajate la standarde departe de cele din Occident.

Rata criminalităţii în Austria este una dintre cele mai scăzute din Europa. În plus, Viena este un oraş atât turistic, cât şi studenţesc. Aproximativ 150.000 de studenţi învaţă în universităţile vieneze. Nici sistemul de transport nu se află sub standardele pe care le presupune un oraş „de lux”: vienezii se bucură de peste 4.500 de staţii integrate în sistemul public de transport. Datorită poziţiei geografice şi a importanţei Austriei în lumea politică şi economică, Viena este oraşul unde au fost organizate cele mai multe congrese internaţionale din lume (181 în anul 2011). Viena este considerată ca fiind capitala mondială a muzicii, datorită gusturilor muzicale rafinate ale populaţiei şi a faptului că patru mari compozitori ai omenirii au locuit aici: Mozart, Beethoven, Strauss şi Brahms. În grădinile Palatului Schonbrunn se află cea mai veche grădină zoologică din lume, care datează din 1752 şi găzduieşte peste 500 de specii de animale. În plus, Viena este singura capitală din lume unde se găsesc podgorii între limitele oraşului, iar vinul autohton se găseşte în majoritatea barurilor din oraş, conform publicaţiei Business Insider. Totodată capitala Austriei este renumită pentru planificarea urbană. Oraşul a fost premiat în anul 2010 de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru reducerea numărului de locuinţe aflate în afara standardelor de confort sub nouă procente din totalul numărului de locuinţe din Viena. Vienezii pot admira aşa-numitul „Emerald Unguentarium”, cel mai mare smarald din lume, care are 2860 de karate, care se află în Trezoreria Imperială. Iar cine nu simte nevoia să admire bogăţiile Vienei, se poate distra în Prater, unul dintre cele mai mari parcuri de distracţie din Europa, unde se află şi Riesenrad, sau „roata mare”, construită în 1897 şi care le permite turiştilor să admire de sus nu doar parcul de distracţii, ci şi întregul oraş.

TOP 5 cele mai vizualizate galerii foto din luna iunie:

Cele mai citite

România își află adversarele din preliminariile CM 2026. Detalii despre tragerea la sorți și posibilele echipe din grupă

Naționala de fotbal a României își va cunoaște vineri, 15 decembrie, adversarele din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Evenimentul va avea loc la Zurich, începând...

Google lansează primul model de inteligență artificială Gemini 2.0

Google a lansat prima versiune a noii sale familii de modele AI Gemini 2.0, denumită Gemini 2.0 Flash. Acest model este disponibil global într-o...

Manchester City, de nerecunoscut! Rio Ferdinand critică forma slabă a echipei lui Guardiola

Manchester City traversează o perioadă dificilă, cu rezultate sub așteptări în Champions League și în Premier League. Miercuri seară, echipa lui Pep Guardiola a...
Ultima oră
Pe aceeași temă