PSD a câştigat detaşat alegerile din 11 decembrie în judeţul Argeş, obţinând aproape 59 la sută dintre voturi atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor.
Pe locul al doilea, la mare distanţă, se situează PNL, care a obţinut puţin peste 12% din voturile argeşenilor, fiind urmat de PMP (locul trei), USR şi ALDE cu procente cuprinse între şase şi şapte.
Preşedinte al PMP Argeş şi candidat la Camera Deputaţilor, Cătălin Bulf, a discutat, în cadrul unei conferinţe de presă, despre câteva dintre legile pe care el şi partidul său le-ar schimba după ce ajung în Parlament, informează Jurnalul de Argeş.
„Dorim ca această lege a investitorilor străini să fie modificată. Dorim ca investitorul român şi cel străin să fie trataţi la fel. Să nu mai facem diferenţe. Dacă dorim să avem investitori români, capital românesc, trebuie să fim trataţi toţi la fel. Le transmit oamenilor de afaceri din judeţul Argeş şi din România să voteze PMP-ul pentru că vom promova o lege prin care această diferenţă să dispară. Noi dorim să avem capital românesc şi investitori români. Dorim să promovăm cu precădere investitorul român, să se termine această vânătoare de vrăjitoare pe care Finanţele sau alte instituţii ale statului o fac asupra investitorilor din România. Nu este adevărat că toţi investitorii români sunt hoţi. Nu! Haideţi să îi tratăm la fel şi o să vedeţi că vom trăi mai bine pentru că nimeni nu are mai mult interes decât un investitor român ca să creeze profit. Iar acest beneficiu înseamnă noi și multe locuri de muncă”, a precizat Cătălin Bulf.
Totodată, liderul PMP Argeş a mai dat exemplu de o Lege care trebuie schimbată.
„Legea 254/2013 arată la art.87 că „veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse private de libertate pot fi poprite numai pentru creanţe fiscale stabilite prin hotărâre judecătorească, despăgubire civilă. Amenzi, cheltuieli de judecată şi altele nu se pot încasa prin poprire”. Cu alte cuvinte, dacă ai impozite de plătit sau alte lucruri, te duci la puşcărie şi nu mai plăteşti nimic, fiscul te lasă în pace. Ca om liber esti executat, îţi ia şi casă, îţi ia şi masă, îţi ia nevastă, îţi ia tot. Asta e legea din România. Cred că această Lege trebuie schimbată. Dacă iar creăm o discriminare, cei care fac închisoare sunt avantajaţi de fisc, iar omul care este liber şi munceşte este urmărit până în pânzele albe”, a mai adăugat Bulf.
Candidații PSD Argeş pentru Camera Deputaţilor
1. Radu Vasilică (deputat)
2. Mircea Drăghici (deputat)
3. Simona Bucura Oprescu (deputat)
4. Nicolae Georgescu (consilier judeţean)
5. Cătălin Rădulescu (deputat)
6. Nicolae Velcea (consilier judeţean)
7. Daniel Stancu (membru al organizaţiei PSD Costeşti)
8. Marius Pîrvu (consilier judeţean)
9. Dorin Mărăşoiu (fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş).
Candidații PSD Argeş pentru Senat
1. Şerban Valeca
2. Gheorghe Marin
3. Cristina Stocheci
4. Maria Dobrea
5. Marian Clipici
6. Gheorghe Sîrbu
Lista PNL Argeş pentru Camera Deputaţilor:
1. Dănuţ Bica (inginer mecanic)
2. Ioan Sîrbu (medic)
3. Lidia Constantinescu
Candidații PNL Argeş pentru Senat
1. Ioan Popa (inginer agronom, liderul PNL Argeş)
2. Olimpia Doru (contabil)
Candidații ALDE Argeş pentru Camera Deputaţilor
1.Gerea Andrei-Dominic
2.Ivan Marius-Bogdan
3. Scarlat Ilie
4. Matei Florian-Codruţ
5. Pana Nicolae
6. Pavel Elena-Rodica
7. Mazilu Nicolae
8. Molea Gheorghe
9. Vasile Ion-Dan
10. Zenovie Manuel
11. Fulga Marian
12. Florea Daniel
Candidații ALDE Argeş pentru Senat
1.Pendiuc Tudor
2. Bratulescu Simona-Mihaela
3. Tudorache Iulian-Robert
4. Iacsa Aurel
5. Ungureanu Maria-Liliana
6. Mataoanu Narcis-Nicolae
Candidații PMP Argeş pentru Camera Deputaţilor
1.Cătălin Bulf (preşedinte PMP Argeş)
2. Alina Frătică
Candidații PMP Argeş pentru Senat
1.Cristian Diaconescu (prim-vicepreşedinte PMP)
2. Nichifor Bălan (prim-vicepreşedinte PMP Argeş)
Candidații USR Argeş pentru Camera Deputaţilor
1. Liviu Moşteanu
2. Daniel Marinac
3. Carmen Boloşteanu
4. Ionel Şerban
5. Marius Ilie
6. Adrian Cîrstea
Candidații USR Argeş pentru Senat
1. Laurenţiu Mihăescu
2. Daniel Niculescu
3. Doina Tuţă-Osman
4. Irina Forgo
Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.
Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016
Alegeri parlamentare 2016. Calendar
Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie 2016 – 10 decembrie 2016.
Ziua de 14 septembrie 2016 a fost ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării au putut depune cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu mențiunea pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secţia de votare.
Listele electorale pentru votul prin corespondenţă au fost întocmite și tipărite de AEP până în de 20 septembrie 2016.
Localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora au fost comunicate Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 11 octombrie 2016. Data de 2 noiembrie este data la care AEP stabileste, cu avizul MAE, sediile secțiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale.
LISTELE CANDIDAȚILOR la ALEGERI PARLAMENTARE 2016 au fost depuse în săptămâna 24 – 31 octombrie 2016, data limită fiind 297 octombrie
Rezultate Alegeri Parlamentare 2016
Biroul Electoral Central va comunica rezultate partiale și finale ale alegerilor parlamentare 2016 după începerea centralizării datelor primite de la fiecare Birou Electoral Judetean. Din 12 decembrie 2016 poti afla rezultatele alegerilor din judetul tau, folosind lista de mai jos:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ALBA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARAD
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARGEŞ
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BACĂU
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BIHOR
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BISTRIŢA-NĂSĂUD
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BOTOŞANI
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BRĂILA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BRAȘOV
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUCUREȘTI
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUZĂU
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi CARAȘ SEVERIN
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CĂLĂRAȘI
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CLUJ
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CONSTANȚA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi COVASNA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați DÂMBOVIȚA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi DOLJ
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GALAȚI
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GIURGIU
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați GORJ
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați HARGHITA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi HUNEDOARA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IALOMIŢA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IAŞI
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi ILFOV
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MARAMUREŞ
REZULTATE ALEGERI PARLAMEMNTARE 2016 şi listele de candidaţi MEHEDINŢI
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MUREŞ
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi NEAMŢ
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi OLT
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi PRAHOVA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SĂLAJ
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SATU MARE
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SIBIU
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SUCEAVA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TELEORMAN
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TIMIȘ
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TULCEA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VASLUI
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VÂLCEA
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VRANCEA