14.4 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăPoliticăVasile Pușcaș: Niciun guvern nu a performat pe calea europeană

Vasile Pușcaș: Niciun guvern nu a performat pe calea europeană

Există, însă, presiuni puternice pentru schimbare în țară, a declarat Vasile Pușcaș, fost negociator-
șef al României cu UE și fost ministru pentru Afaceri Europene.   

 „Din nefericire, din 2004 (când România a încheiat negocierile pentru aderare) guvernele nu s-au angajat foarte mult să implementeze politicile UE. Toate guvernele – nu unul anume – au urmat același model de politică în interiorul țării”, a spus Pușcaș, citat de Euractiv.com. Fostul negociator-șef consideră că nici Comisia Europeană nu acționează suficient de puternic în ceea ce privește monitorizarea și găsirea de soluții pentru punerea în aplicare a politicilor UE în noile state membre. Potrivit lui Vasile Pușcaș, faptul că social-democrații aflați la putere au numit trei guverne într-un singur an arată necesitatea unei schimbări serioase. „Există un semnal că oamenii doresc o schimbare reală, nu simulări de schimbare. Este o presiune puternică pentru schimbare și, bineînțeles, politicienii nu sunt foarte fericiți, pentru că ei sunt acolo pe termen scurt și interesați în primul rând de campaniile politice mai degrabă decât de ​​dezvoltarea de strategii pe termen lung“, a spus fostul demnitar.

 

Trei grupuri sociale vor contribui la schimbare

Deși în România nu există încă un partid care să meargă pe o „a treia cale“, Vasile Pușcaș consideră că schimbarea va veni de la trei grupuri sociale: antreprenori – ale căror mici companii locale vând pe piețele UE -, manageri cu experiență internațională de afaceri și tineri „care încep să înțeleagă că trebuie să facă parte din dialogul privind viitorul UE și viitorul României în acest cadru“.

La unsprezece ani de la aderarea la blocul comunitar împreună cu Bulgaria (ambele state ratând momentul extinderii UE, în 2004), România nu a reușit să se alăture spațiului Schengen și nu are un calendar concret de adoptare a monedei euro, pierzând astfel șansa de a deveni parte a nucleului UE.

Cu toate acestea, Vasile Pușcaș respinge ideea că țara noastră este un membru UE de mâna a doua, marginalizat: „Poate avem politicieni de clasa a treia, dar nu suntem membri de mâna a doua … România are încă un potențial puternic“.

În opinia fostului negociator-șef, politicienii români nu au reușit să dea Bucureștiului o voce reală în elaborarea politicilor UE și „chiar și acum, procesul decizional european în România nu este foarte bun. Dar cred că noile grupuri profesionale sociale și politice vor schimba acest lucru rapid“. Următoarele alegeri europene, care vor avea loc în luna mai, vor cântări greu în România, deoarece vor testa ratingurile politice înainte de alegerile prezidențiale. 

 

Euroscepticismul mocnește în partide

România, a spus Pușcaș, nu are partide eurosceptice adevărate, dar există „o mulțime de grupări eurosceptice în principalele partide politice”. În opinia sa, unul dintre rezultatele pozitive ale faptului că România va deține președinția UE timp de șase luni, din ianuarie până în iulie anul viitor, va fi acela că grupările respective își vor clarifica pozițiile pro-Vest și orientarea pro-europeană.

În general, a spus el, campaniile electorale din cadrul blocului comunitar vor fi marcate de o retorică agresivă, eurosceptică, a populiștilor care se opun politicilor UE, fără a oferi soluții. „Însă ceea ce așteaptă oamenii este viziunea, nu numai din partea instituțiilor, ci mai ales a liderilor. O mare problemă a UE este aceea că are nevoie de un lider, de o conducere puternică și valoroasă… Nu avem acest lucru acum“, a conchis Vasile Pușcaș. 

Cele mai citite

UNTOLD și Neversea, în top 100 cele mai mari festivaluri ale lumii

Mai sunt 86 de zile până la cea de-a 9-a ediție UNTOLD, iar fanii au ocazia să voteze festivalul preferat în Top 100 cele...

UNTOLD și Neversea, în top 100 cele mai mari festivaluri ale lumii

Mai sunt 86 de zile până la cea de-a 9-a ediție UNTOLD, iar fanii au ocazia să voteze festivalul preferat în Top 100 cele...

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...
Ultima oră
Pe aceeași temă