Cătălin Ivan a anunţat, marţi, înainte de votul pentru vicepreşedinţii Parlamentului European, că delegaţia PSD nu o va vota pe Adina Vălean care candidează din partea PPE pentru un post de vicepreşedinte PE, caracterizând-o drept "o trădătoare", informeză Mediafax.
PPE a propus şase candidaţi, printre care şi Adina Vălean, pentru cele şase posturi de vicepreşedinte pe care le are, în timp ce S&D are alocate trei posturi, una dintre propuneri fiind Corina Creţu. Referitor la votul pentru cele 14 funcţii de vicepreşedinţi, Cătălin Ivan a precizat că delegaţia PSD nu o va vota pe Adina Vălean. "În primul rând o susţinem pe Corina Creţu, pentru că ea trebuie să fie vicepreşedinte al Parlamentului European după toată activitatea pe care a depus-o. Suntem bucuroşi că nu mai este Laszlo Tokes(vicepreşedinte al PE – n.r.)", a mai declarat Cătălin Ivan.
La rândul său, Monica Macovei a precizat că europarlamentarii PPE vor vota cu Adina Vălean. "Toată lumea are înţelegeri. E firesc, eu vă spun că cei din PPE vor vota cu Adina Vălean, potrivit înţelegerii", a precizat Macovei, întrebată dacă există europarlamentari din PPE care ar putea să nu voteze cu Adina Vălean.
În mod normal, în urma rezultatului alegerilor, S&D ar fi putut avea cinci posturi, dar a renunţat la două pentru a obţine funcţia de preşedinte al Parlamentului European, pentru jumătate din mandat. Votul pentru vicepreşedinţi va avea loc marţi, după ce va fi ales preşedintele Parlamentului European.