UPDATE 13:35 Inspecţia Judiciară (IJ) s-a sesizat din oficiu cu privire la afirmaţiile fostului deputat Vlad Cosma, urmând să stabilească dacă există indicii referitoare la săvârşirea vreunei abateri disciplinare.
„Conducerea Inspecţiei Judiciare a analizat informaţiile apărute în spaţiul public în seara zilei de 11 februarie 2018 şi a decis sesizarea din oficiu. Inspectorii judiciari urmează să efectueze verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare”, potrivit Inspecţiei Judiciare.
De asemenea, fostul deputat Vlad Cosma a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, acuzându-i de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă sau abuz în serviciu.
La scurt timp după ce Vlad Cosma a anunțat că a fost chemat la Inspecția Judiciară, în jurul orei 13.00, se pare că și șeful DNA Ploiești, Lucian Onea, a fost solicitat să se prezinte.
Acesta a dat explicații după înregistrările bombă făcute publice de Vlad Cosma în exclusivitate la Antena 3. În acele înregistrări se arată cum s-au fabricat dosare, cum s-ar fi făcut declarații de martori și s-ar fi măsluit dosare.
Lucian Onea, șeful DNA Ploiești, a stat două ore la Inspecția Judiciară și a dat declarații.