Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, declarat, duminică, la Cluj-Napoca, la cel de-al doilea Congres al Organizaţiei de Femei a UDMR, că obiectivul alegerilor prezidenţiale este serios şi că este important cine va deveni preşedintele României şi le-a cerut femeilor din Uniune să iasă la vot pentru că fiecare vot influenţează viitorul maghiarilor şi că fiecare vot al maghiarilor influenţează viitorul României, informează Mediafax.
"Împreună cu voi, cu Organizaţia de Femei a UDMR, vom avea o mai mare putere de mobilizare. În 2014 să privim înainte, obiectivul alegerilor prezidenţiale este unul serios, nu este totuna cine va deveni preşedinte, cum va gândi, anii noştri în viitor vor depinde de aceste elemente. Nu este totuna cum începe un ciclu electoral, dacă vom fi prezenţi sau nu la luarea deciziilor, dacă vocea noastră va fi auzită. În 2 noiembrie va trebui să demonstrăm că suntem o organizaţie puternică, trebuie să arătăm că suntem o comunitate puternică, că ştim ce vrem. De fiecare dată când sunt alegeri, trebuie să mergem să votăm, este o obligaţie civică. Fiecare vot influenţează viitorul nostru, fiecare vot maghiar influenţează viitorul României”, a spus Kelemen.
Potrivit acestuia, dacă maghiarii din România vor ieşi la vot şi vor arăta că susţin un anumit proiect şi ştiu în ce direcţie merge România, vor fi mai puternici.