O fotografie postată duminică pe contul de Facebook al Elenei Udrea, candidatul Partidului Mişcarea Populară la Preşedinţie, îi înfăţişează pe preşedintele Traian Băsescu, pe fostul premier Emil Boc, pe Elena Udrea, precum şi pe alţi membri ai PMP la un restaurant din Centrul Vechi al Bucureştiului.
Anterior, duminică, Elena Udrea şi Emil Boc au fost prezenţi la un festival de arte marţiale, care a avut loc în sala de sport a Universităţii de Ştiinţe Agronomice. "După Festivalul de arte marţiale, am ajuns în Centrul Vechi, cu echipa de susţinători", a scris Elena Udrea pe Facebook, mai scrie Mediafax.