3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăTechUSR: Conducerea ANAF trebuie demisă și organele de ancheta penală să cerceteze...

USR: Conducerea ANAF trebuie demisă și organele de ancheta penală să cerceteze dezvăluirile RISE Project

USR a solicitat, vineri, demisia persoanelor din conducerea ANAF, responsabile pentru declanșarea controlului inopinat la redacția RISE Project care urma să publice o nouă investigație despre afacerile personale ale liderului PSD.

„USR consideră că modul în care controlul ANAF s-a suprapus peste dezvăluirile despre afacerile controversate cu conexiuni transpartinice ale lui Liviu Dragnea ridică serioase semne de întrebare în legătură cu funcționarea democratică a instituțiilor publice ale statului român. USR susține o presă integră și jurnaliștii dedicați și onești, ca premise obligatorii pentru garantarea dreptului la libertatea de exprimare și a dreptului persoanelor de a avea acces neîngrădit la informațiile de interes public, drepturi prevăzute expres în Constituție și fără de care o societate democratică e imposibil de imaginat”, se precizează într-un comunicat de presă remis redacției.

La rândul său, senatorul USR Mihai Goțiu a precizat: „Nimeni nu neagă dreptul instituțiilor statului să efectueze controale, dar în baza experienței altor situații similare ale unor jurnaliști de investigație este greu de crezut că între controlul ANAF și seria de anchete despre Liviu Dragnea n-ar exista nicio legătură. Marele Zid Chinezesc și intenția de intimidare din acest caz sunt vizibile de pe Lună”.



USR mai susține că ANAF ar trebui să recupereze prejudiciile cauzate de politicienii corupți „în loc să hărțuiască politicieni”.

„În urma unei interpelări făcute recent de deputatul USR Claudiu Năsui, ANAF a informat că anul acesta, în primul trimestru, statul a recuperat abia 14 milioane de lei din prejudiciile constatate în dosarele de corupție. Ritmul recuperării a scăzut puternic față de anul trecut când, fără PSD la guvernare, statul român a recuperat 151 de milioane de lei”, mai precizează USR, în comunicat.

Potrivit deputatului Claudiu Năsui, ANAF a fi „lăsat-o mai moale” pentru că „e mai ușor să hărțuiești cetățeni fără putere politică decât să recuperezi prejudicii de la politicieni cu influență”.

Astfel, USR susține că reprezentanții ANAF trebui să răspundă.

„Partidul Uniunea Salvați România așteaptă ca instituțiile statului abilitate să cerceteze informațiile publicate de jurnaliștii de la RISE Project și consideră că Liviu Dragnea trebuie să plece de la șefia PSD și a Camerei Deputaților”, mai precizează sursa citată. 

Redacția „Rise Project” a fost vizată de un control inopinat al inspectorilor antifraudă de la ANAF, în ziua în care site-ul anunțase publicarea unei anchete.



Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, Rise Project scrie: „Tocmai am fost vizitați la redacție de inspecția Antifraudă de la ANAF, control inopinat. Florin Tunaru, vicepreședinte ANAF, a fost trezorierul PSD Teleorman și asociat în Fundația pentru Politici Social Democrate cu Liviu Dragnea. Publicăm curând articolul <<Serviciul lor secret>>.”

Ulterior, Liviu Dragnea a reacționat, declarând că nu are nicio legătură cu descinderea celor de la ANAF.


 

„Am primit un mesaj de la Rise Project acum 30 de minute. Acum am aflat de această acţiune a ANAF. Se încearcă compromiterea mea. Eu nu am nicio legătură cu venirea ANAF. Sper să existe motivaţii serioase pentru acel control. Nu am agreat niciodată când presa ostilă era călcată de anumite instituţii. Cer explicaţii publice imedait celor de la Ministeur de Finanţe şi ANAF. Libertatea presei şi a celei dde investigaţii nu trebuie pusă în pericol. Sunt extrem de indignat. Nu am agreat niciodată aşa ceva. cer explicaţii publice de la şeful ANAF şi de la ministrul de Finanţe. Nu vreau ca cineva care lucrează în presa din România să fie inhibat. Fiecare cu meseria lui. Nu trebuie implicate instituţiile statului, dar nu vreau şi să fie o acţiune care să pună la cale compromiterea mea. Mîă gândesc la orice în perioada asta. Se poate gândi şi pe logică întoarsă", a spus Liviu Dragnea, la România TV.

Totodată, el le-a cerut, ministrului de Finanțe și șefului ANAF să dea imediat explicații publice cu privire la prezența inspectorilor ANAF în redacția Rise Project.



„Am aflat din presă că inspectori ai ANAF au descins în redacția Rise Project. Întrucât, de ceva vreme, Rise Project publică subiecte legate de persoana mea, vreau să fac următoarele declarații: nu am nicio implicare în prezența unor inspectori ANAF în redacția Rise Project, sunt indignat de ceea ce se întâmplă, am sentimentul că se încearcă compromiterea mea, faptul că o instituție de presă scrie despre un om politic nu trebuie să aibă nicio legătură cu implicarea instituțiilor statului în viața acelei instituții de presă", se arată într-un comunicat al președintelui PSD.

Cele mai citite

Piața imobiliară din Capitală rămâne cea mai activă: Cumpărătorii sunt identificați în medie în 49 de zile

Bucureștiul se află pe primul loc în ceea ce privește rapiditatea tranzacțiilor imobiliare, potrivit unui raport Imobiliare.ro. Proprietarii din Capitală au reușit, în medie, să...

SUA investighează 1,4 milioane de motoare Honda și Acura pentru posibile defecțiuni

Agenția Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA) desfășoară o investigație amplă asupra unor motoare Honda și Acura. Ancheta vizează aproximativ 1,4...

Signal devine o alternativă la Zoom, Meet și Teams

Aplicația de mesagerie Signal, cunoscută pentru accentul pus pe confidențialitate, adaugă noi funcții pentru apelurile video, dorind astfel să devină o alternativă la platforme...
Ultima oră
Pe aceeași temă