35.9 C
București
luni, 1 iulie 2024
AcasăTechPonta i-a cerut Doinei Pană un raport privind funcţionarea Radarului Pădurilor

Ponta i-a cerut Doinei Pană un raport privind funcţionarea Radarului Pădurilor

 

Victor Ponta i-a cerut Doinei Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, ca la 15 de zile de la lansarea sistemului de control pentru prevenirea tăierilor ilegale, cunoscut ca "Radarul pădurilor", să prezinte în şedinţa de guvern o notă privind funcţionarea acestuia, potrivit Mediafax.

Ponta a arătat că, probabil, va dura o perioadă până când toată lumea se va obişnui cu noul sistem, deoarece acesta presupune utilizarea unei aplicaţii pe smartphone, iar cei din domeniu nu au abilităţile tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani de a învăţa rapid astfel de noi aplicaţii software.

Avînd în vedere că aplicaţia a fost pusă în aplicare la 8 octombrie, premierul Ponta i-a solicitat ministrului Pană ca, după 15 zile de funcţionare a sistemului, să prezinte în Guvern un raport privind funcţionarea "Radarului Pădurilor" şi eventualele probleme care trebuie îmbunătăţite.

Prim-ministrul a cerut totodată sprijinul industriei de profil pentru dezbaterea şi adoptarea Codului Silvic, aflat în acest moment în dezbatere parlamentară, având în vedere că este vorba de un act legislativ foarte important.

Sistemul de control pentru prevenirea tăierilor ilegale de lemn, cunoscut ca "Radarul pădurilor", este un sistem informatic care permite monitorizarea traseului lemnului de la plecarea din pădure şi până devine mobilă sau iese din ţară, în timp real.

Astfel, la fiecare transport de lemn, lucrătorul silvic sau firma care a cumpărat lemnul respectiv trebuie să înscrie în sistemul informatic SUMAL, pe care îl accesează de pe smartphone. Datele de pe avizul de însoţire a transportului vor fi verificate de sistem şi, dacă sunt corecte (avizul a fost procurat legal, cantitatea respectivă de lemn a fost recoltată legal), sistemul va emite un cod unic, care trebuie înscris în avizul de însoţire. În cazul în care datele înscrise pe aviz nu sunt corecte, aplicaţia nu generează codul unic şi serverul central emite un mesaj de avertizare pentru utilizator şi o alertă către organele de control.

Odată plecat din pădure, în cazul unui control, transportatorul trebuie să prezinte avizul cu cod unic. Legalitatea transportului se poate verifica şi fără oprirea maşinii, căutând datele avizului în sistemul informatic după numărul de înmatriculare.

Când ajunge la destinaţie, lemnul nu poate fi recepţionat până când cei din depozit nu verifică în sistemul informatic corectitudinea codului unic. Oriunde pleacă mai departe lemnul, la un alt depozit, la fabrică sau la vamă, trebuie făcută aceeaşi verificare. Toate depozitele de lemn trebuie amplasate obligatoriu în zone cu semnal.

Potrivit ministrului Doina Pană, în acest fel, în afara transportului cu atelaje al lemnului de foc, în cantităţi de până la trei metri cubi, care reprezintă sub 1% din cantitatea recoltată, totul va fi monitorizat.

De controlul transporturilor de lemn se vor ocupa poliţişti, angajaţi ai inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare şi vameşi, dar şi cetăţenii sunt încurajaţi să facă sesizări sau să ceară verificarea unui transport, apelând 112 şi indicând numărul maşinii de transport.

În urmă cu o lună, ministrul Doina Pană a declarat pentru MEDIAFAX că sistemul informatic de control pentru prevenirea tăierilor ilegale va fi testat în toată ţara din 21 septembrie şi implementat din 8 octombrie, iar populaţia nu va fi afectată în exploatarea lemnului pentru uz casnic.

Pană a precizat că, în urma testării sistemului de control, cunoscut ca "Radarul pădurilor", în nouă judeţe din ţară (Alba, Argeş, Bihor, Caraş-Severin, Covasna, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea), a făcut, printr-o hotărâre de Guvern, unele modificări de natură tehnică, pentru clarificarea unor aspecte.

Totodată, a crescut cantitatea de lemn care poate fi transportată de cetăţeni cu atelaje, pentru uz casnic, de la un metru cub la trei metri cubi pe transport. În această situaţie, cel care transportă nu trebuie să acceseze sistemul informatic, ci primeşte aviz de la lucrătorul silvic.

Ministrul a mai spus că softul a fost perfecţionat şi permite efectuarea de controale fără a fi oprite maşinile care transportă lemn, prin verificarea numărului de înmatriculare pentru a vedea dacă există un aviz valabil care însoţeşte transportul.

"Ca la rovinietă, să nu tragi pe toată lumea pe dreapta", a completat Pană.

Potrivit ministrului, oricine va putea cere verificarea legalităţii unui transport de lemn, apelând 112 şi indicând numărul maşinii, după 8 octombrie.

Guvernul a adoptat, în 4 iunie, HG nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn.

Hotărârea prevede înscrierea în sistemul informatic SUMAL a datelor fiecărui transport de lemn, urmărit astfel, în timp real până la beneficiarul final. Sistemul eliberează un cod unic care trebuie înscris în avizul de însoţire. La un eventual control, dacă nu este prezentat avizul de însoţire cu cod unic, masa lemnoasă transportată se confiscă. Chiar dacă transportul nu este verificat, în momentul predării mărfii la depozit, beneficiarul trebuie să acceseze de asemenea sistemul pentru a se verifica dacă transportul prezintă un aviz valabil şi nu cumpără lemn provenit din tăieri ilegale.

Ministrul Doina Pană declara, în luna iulie, că implementarea acestei HG va fi un pas extrem de important în combaterea tăierilor ilegale, apreciind că, în prezent, doar 5 la sută din furturile de lemn se fac fără acte, în timp ce, în majoritatea cazurilor, se fac mai multe transporturi de lemn cu acelaşi aviz de însoţire.

Pentru implementarea HG, va trebui ca toţi agenţii economici să-şi echipeze mijloacele de transport cu smartphone-uri, pe care va fi instalat gratuit sistemul informatic.

Pană a mai spus că agenţii economici au informat-o că pe fiecare îl costă 150 de euro implementarea sistemului, adică atât cât costă un arbore la maturitate tăiat ilegal.

Ministrul delegat Doina Pană declara, într-un interviu acordat MEDIAFAX la sfârşitul lunii martie, că este foarte aproape de lansarea unui sistem pentru combaterea furtului de lemn, care să limiteze cât mai mult factorul uman şi posibilitatea corupţiei în gestionarea acestei probleme. Ea a comparat acest sistem cu sistemul radar care împiedică poliţistul să "se preteze la o înţelegere", pentru că rămâne înregistrată viteza cu care circula şoferul oprit.

Cele mai citite

Alegerile din Franța au culminat cu victoria extremiștilor de dreapta în primul tur de scrutin

Hotărârea președintelui Emmanuel Macron de a organiza alegeri legislative anticipate în Franța, pentru desemnarea unui nou Parlament al țării, a avut un rezultat nefavorabil...

Avancronica optimei de finală de la EURO 2024 dintre România și Olanda

Naționala de fotbal a României se află în fața unei performanțe istorice la un turneu final al Campionatului European, Tricolorii putând depăși pentru prima...

Rolul chirurgiei toracice în tratamentul cancerului pulmonar

Cancerul pulmonar este o afecțiune oncologică gravă, al cărei debut se produce atunci când celulele de la nivelul plămânilor încep să se înmulțească necontrolat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă