3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăTechCulise. Se rupe alianța Dragnea - Tăriceanu? Pesediștii au ordin să pregătească...

Culise. Se rupe alianța Dragnea – Tăriceanu? Pesediștii au ordin să pregătească o majoritate fără ALDE

Liderii PSD au primit ordin de la Liviu Dragnea să pregătească o majoritate fără ALDE. Decizia despărțirii nu este luată, dar liderul PSD vrea să fie pregătit pentru orice scenariu.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut colegilor de partid să folosească vacanța parlamentară pentru a atrage noi senatori și deputați, afirmă surse social-democrate. Planul PSD ar viza atragerea unor parlamentari PMP, dar și a nemulțumiților din USR, în condițiile în care acest partid este împărțit în trei tabere, care se luptă pentru putere. PSD nu refuză nici racolările din PNL, deși în acest caz punctul critic pare să fi fost depășit – congresul a avut loc acum o lună și jumătate și niciunul dintre perdanți nu a părăsit partidul.

Cu toate că măsura vizează, de principiu, întărirea coaliției guvernamentale, în realitate, liderul PSD vrea să fie pregătit și pentru eventualitatea unei despărțiri de ALDE. O astfel de decizie este departe de a fi luată, însă neînțelegerile dintre cele două partide s-au acutizat în ultima perioadă. PSD a vehiculat o serie de noi taxe și impozite, cum ar fi impozitul pe cifra de afaceri sau taxa de solidaritate, iar  liderii ALDE s-au opus, de teamă că vor pierde voturi.


Chiar dacă proiectele au fost abandonate de premierul Mihai Tudose, liderii ALDE sunt îngrijorați că Ministerul Finanțelor pregătește alte taxe și impozite, care vor afecta și popularitatea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu. Or, liderii ALDE se gândesc deja la trecerea pragului electoral la viitoarele alegeri parlamentare din 2018 și la viitorul scrutin prezidențial din 2019.

O declarație care a turnat gaz peste foc a fost cea a ministrului pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie (ALDE). El a afirmat, recent,  că partidele de dreapta – ALDE, PNL, USR și PMP – vor susține la alegerile prezidențiale din 2019 un candidat comun împotriva PSD. “Prin gesturile noastre, ale fiecăruia dintre noi, parlamentari, președinți de organizații, simpli membri de partid, cu toții încercăm o apropiere față de PNL”, a mai adăugat ministrul ALDE. Ulterior, într-o ședință a conducerii coaliției de guvernare, declarația a fost ”tradusă” pentru colegii de la PSD: Viorel Ilie a dat această declarație pentru că ALDE vrea să atragă parlamentari PNL. Însă, suspiciunile reciproce au rămas.


Citește și: Încă un scandal în PSD. Promisiunile lui „Daddy” Dragnea nu se mai îndeplinesc. Are probleme și cu Grindeanu și cu Tudose | ANALIZĂ RL

Vremurile când cuvântul lui Liviu Dragnea era literă de lege în PSD și în Guvern par să fi apus. Chiar dacă nimeni din partid nu îl atacă direct, propunerile sale politice și economice se materializează din ce în ce mai rar.


233, numărul magic

Chiar dacă o despărțire PSD-ALDE este puțin probabilă în perioada următoare, Liviu Dragnea este conștient de planurile lui Călin Popescu Tăriceanu și vrea să aibă propria strategie de rezervă. Varianta cea mai la îndemână ar fi o alianță cu UDMR, partid care a votat instalarea Guvernului Mihai Tudose. Însă, negocierile PSD-UDMR care au precedat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu s-au soldat cu un eșec. Și aceasta pentru că liderii Uniunii au solicitat adoptarea rapidă a unor acte normative care privesc drepturile minorității maghiare, ceea ce a provocat controverse atât la nivelul opiniei publice, cât și printre parlamentarii PSD din Ardeal.

Cifra magică pe care PSD vrea să o atingă fără ALDE și, deocamdată,  fără UDMR  este de 233 de senatori și deputați, cât reprezintă majoritatea parlamentară. După excluderea lui Victor Ponta, PSD are în prezent 218 parlamentari, dar nu se poate baza pe toți. Șase dintre aceștia, din Timiș, au semnat alături de Sorin Grindeanu contestația privind decizia de excludere a fostului premier din PSD. Parlamentarii fideli plus Grupul Minorităților ar asigura, teoretic, în jur de 227 de voturi și de aici necesitatea racolărilor.

La rândul său, și Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut colegilor de partid să caute parlamentari nemulțumiți din alte formațiuni. ALDE are 24 de parlamentari și obiectivul formațiunii este să aibă din nou 30 de parlamentari, cât avea înaintea excluderilor din partid. ALDE țintește în principal către PNL, partid care a fost condus în trecut de Tăriceanu și care are, acum, perspectiva unor ani de opoziție.


Citește și:  De ce s-a supărat șeful PSD pe premier: Mihai Tudose i-a suflat de sub nas șefia serviciului secret al Internelor. Liviu Dragnea voia să numească un apropiat în fruntea ultimei instituții de informații pe care o mai putea controla

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost deranjat de faptul că premierul Mihai Tudose l-a numit pe noul director al DGPI fără a aștepta intrarea în vigoare a legii prin care șeful instituției să fie numit de ministrul de Interne, Carmen Dan.


Orban nu ar refuza parlamentari ALDE

De partea cealaltă a baricadei, Ludovic Orban, proaspăt ales în fruntea PNL, promite o ofensivă pentru schimbarea situației din Parlament. ”Obiectivul nostru în următoarea sesiune parlamentară este să rupem din majoritatea artificială care s-a creat în susținerea Guvernului Tudose cât mai mulți parlamentari care totuși nu acceptă modul în care este condusă România astăzi de către Guvernul Tudose și care vor cu totul și cu totul altceva decât o cârpeală permanentă a bugetului și tot felul de aberații fiscale care riscă să afecteze dezvoltarea economică a României pe termen mediu și lung”, a afirmat, recent, Orban. ”Mai precis, să frăgezim majoritatea parlamentară, să ducem lucrurile fie spre formarea unui nou Guvern, fie spre alegeri anticipate”, a comentat liderul PNL.

Totuși, el s-a arătat rezervat față de primirea unor parlamentari PSD.  ”De la PSD la PNL este un drum cam lung și, am zis, foarte greu accept să se înscrie în PNL mai ales oameni care au fost părtași la tot ceea ce s-a întâmplat la actualul partid de guvernământ”, crede liderul liberal. Membrii ALDE ar putea avea parte de un tratament diferit. ” Dar, sunt, e adevărat, parlamentari din ALDE care ar putea, dacă într-adevăr sunt liberali, să părăsească corabia asta care plutește în derivă și care nu ne duce nicăieri”, a comentat Orban.


Citește și:  Tensiuni la vârful partidului de guvernământ: Baronul numarul 2 din PSD, Niculae Bădălău, supărat pe Liviu Dragnea

Niculae Bădălău, președintele executiv al PSD, este supărat pe președintele Liviu Dragnea care nu îi permite să devină președinte al Curții de Conturi. Bădălău nu are curaj să intre într-un război deschis cu Dragnea și speră să schimbe atitudinea șefului PSD.


Pe de altă parte, fostul secretar general al PMP, Gelu Vișan, a afirmat, recent, că „vreo doi lideri” din conducerea partidului negociază cu PNL o fuziune prin absorbție și ar fi acceptat condiția pusă de liberali: fără Traian Băsescu. Afirmațiile lansate de Vișan au fost dezmințite atât de Ludovic Orban, cât și de conducerea PMP.

Situația mandatelor parlamentare
PSD – 218
PNL – 99
USR – 43
UDMR – 30
PMP – 25
ALDE – 24
Minorități – 17
Independenți – 6

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă