-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăTechCe spune Oprea despre discuţiile pe Codul Fiscal. Cum va vota UNPR

Ce spune Oprea despre discuţiile pe Codul Fiscal. Cum va vota UNPR

Gabriel Oprea, liderul UNPR şi vicepremier în Guvernul Ponta, a declarat, marţi, că la discuţiile tehnice pe tema Codului fiscal, care vor avea loc în 20 august, formaţiunea sa vine „fără mandat„, însă în Parlament va vota politic alături de restul coaliţiei, fiind convins că se va ajunge la un acord asupra acestui proiect, informează Mediafax.

Noi suntem convinşi şi credem că această discuţie tehnică va debloca dialogul şi se va găsi o soluţie împreună cu toate partidele, pentru că trebuie să ne supunem specialiştilor. Suntem convinşi că aceste discuţii vor avea un rezultat, iar apoi se va lua o decizie politică„, a declarat Oprea.

Vicepremierul a spus însă că formaţiunea pe care o conduce va vota, „ca întotdeauna”, alături de coaliţia de guvernare din care face parte, atunci când se va ajunge la votul politic din Parlament. Noi sperăm că această întâlnire va avea un rezultat şi printr-o decizie politică. Dincolo de aceste discuţii tehnice (…) UNPR va vota politic în Parlamentul României în cadrul coaliţiei de guvernare din care facem parte”, a Oprea care a ţinut să precizeze că partidul său nu va veni cu un mandat la aceste discuţii şi nu se poate pronunţa în acest moment cu privire la soluţia care trebuie urmată în privinţa reducerii TVA, la ce nivel şi dacă va fi sau nu o reducere etapizată.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă