22.8 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăTechCe le-a transmis Gorghiu liberalilor, după votul din Senat în cazul lui...

Ce le-a transmis Gorghiu liberalilor, după votul din Senat în cazul lui Vosganian

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a transmis un mesaj liberalilor, după ce nu a fost ridicată imunitatea fostului ministru al Economiei, Varjuan Vosganian, în care a precizat că politicienii nu au un statut diferit de cel al cetăţenilor obişnuiţi în faţa legii într-un interviu pentru stiridiaspora.com. 

"Au existat reacții dure ca urmare a votului din Senat, așa cum era firesc. Este un moment în care ne dăm seama că fiecare greșeală ne poate costa foarte scump: încrederea electoratului care a ales o schimbare în noiembrie 2014. Oamenii au aceleași așteptări de la noi – de altfel, așteptări firești, dar pe care clasa politică le-a trădat constant: să acționăm în spiritul a ceea ce spunem, să ne comportăm democratic, să ne asumăm faptul că nu suntem cetățeni de rang superior, mai ales în fața legii", a spus co-preşedinta PNL. 

Gorghiu a subliniat care vor fi consecinţele deciziei Senatului de a nu aproba cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Vosganian.

"Mesajul meu nu doar către senatorii PNL, ci către toți colegii liberali, este să învățăm lecția acestor zile. PNL a atins un vârf al încrederii electoratului, iar pericolul cel mai mare acum este să dezvoltăm un sentiment de automulțumire. Acest moment bun, în care ne aflăm încă, ne obligă, însă, la maximă responsabilitate și luciditate", a spus co-preşedinta PNL. 

De asemenea, Gorghiu a precizat faptul că incidentul din Senat nu este o caracteristică definitorie a PNL şi că trebuie găsite soluţii pentru care astfel de situaţii să nu se mai repete. 

"​Fără a vrea să găsesc scuze nimănui, țin să spun că incidentul din Senat nu este unul definitoriu pentru PNL. Tocmai de aceea, cred că suntem datori ca în cel mai scurt timp să demonstrăm lucrul acesta. Un prim pas – necesar, dar nu suficient – a fost deja făcut, prin demisia dlui senator Vosganian din PNL. Îmi doresc, de asemenea, ca împreună cu colegii mei, să găsim soluții pentru ca astfel de situații să nu se repete", a mai spus Alina Gorghiu.

Totodată, co-preşedinta PNL a declarat că urmările votului din Senat în cazul lui Vosganian se pot observa la nivelul încrederii populaţiei în clasa politică.

"Cred că cele mai aspre sancțiuni au venit sub forma reacțiilor în urma votului din Senat și sunt convinsă că toți colegii mei le-au resimțit. De aceea, este important să conștientizăm că fiecare dintre noi este responsabil pentru imaginea PNL și pentru cum va evolua încrederea oamenilor în noi", a mai spus Gorghiu.

 

Cele mai citite

A început Evaluarea Națională. Recomandările Ministerului Educației pentru elevi

Evaluarea Națională pentru absolvenții de clasa a VIII-a începe astăzi, iar Ministerul Educației (ME) a transmis, pe pagina sa oficială de Facebook, o serie...

VIDEO. Julian Assange a fost eliberat

"Julian Assange este liber", părăsind Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a...

Iohannis le arată Tricolorilor că n-a fost așa rău cu Belgia: pe el Rutte l-a bătut de la vestiare

Ilustrație: Marian Avramescu Spre deosebire de prima partidă a Naționalei României la Turneul Final al Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024, în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă