Marian Oprișan ar dori ca acest termen să fie de 25 de ani.
Apelul liderului PSD din Vrancea are loc în contextul în care social-democraţii se vor reuni în luna martie într-un Congres extraordinar.
„La acest Congres vreau să lansăm un apel către toate forţele politice din România, către toate organizaţiile neguvernamentale, către toate structurile, şi din opoziţie, şi de la putere, către cetăţenii României, pentru că este necesar să prezentăm un proiect de ţară pe termen lung. Şi pe termen lung înseamnă 25 de ani. Adică vom prezenta ţării un proiect în care pe fiecare domeniu de activitate vom stabili care sunt priorităţile naţionale, şi după ce vom stabili pe fiecare priorităţile naţionale şi de ce au nevoie românii în următorii 25 de ani, vrem să supunem dezbaterii publice această ofertă în aşa fel încât ulterior să o transformăm într-o lege, motiv pentru care toate Guvernele ţării în următorii 25 de ani să respecte interesele stabilite de români”, a declarat Oprişan la sediul central al PSD.
Întrebat dacă este nevoie de reconfirmarea în funcţie a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, liderul PSD Vrancea a spus: „Dragnea a fost ales de membrii partidului, statutar nu e nevoie de o confirmare. Confirmările se fac la final de mandat”.