20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăPoliticăLegile justiției se întorc în Parlament

Legile justiției se întorc în Parlament

„Ne-am pronunţat asupra celei de-a treia legi a Justiţiei, respectiv legea 317 privind organizarea CSM. Soluţia este de admitere cu unanimitate a unor texte care vizează diverse puncte din legea de organizare, cinci la număr”, a precizat, ieri, preşedintele Curții Constituționale (CCR), Valer Dorneanu.

Unul dintre textele declarate neconstituţionale se referă la alegerea preşedintelui CSM, ca urmare a faptului că textul de lege contrazicea practic prevederi exprese ale Constituţiei. „Textul actual omitea, practic ocolea textul constituţional care spune că aceştia se numesc în urma alegerii de către plenul CSM. Ori textul pe care noi l-am criticat prevedea că preşedintele Secţiei de judecători este numit practic de drept în funcţia de preşedinte CSM şi vicepreşedintele, tot de drept, din rândul procurorilor”, a declarat Dorneanu.

El a arătat că un alt text declarat neconstituţional, tot cu unanimitate de voturi, viza acea reglementare care prevedea că declaraţiile membrilor CSM privind poliţia politică sunt controlate de Comisia parlamentară de control al SRI.

Restul articolelor din actul normativ sunt constituționale, a repcizat președintele CCR. „Unele dintre texte, care se refereau la numirea procurorilor şi funcţiile de conducere din CSM, au fost respinse ca inadmisibile pentru că nu au fost motivate, s-a spus doar că sunt neconstituţionale”, a exemplificat Dorneanu.

 

Stadiul actelor normative

CCR a discutat, ieri, obiecţiile de neconstituţionalitate în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, formulate de Înalta Curte de Casaţie şi de 52 de deputaţi PNL.

CCR a luat decizii similare și în privința altor două legi ale justiției, aprobate de Parlament în luna decembrie a anului trecut. Pe 23 ianuarie, Curtea adopta obiecţiile de neconstituţionalitate privind patru puncte din Legea privind organizarea judiciară (304/2004). Ieri, CCR a publicat motivarea deciziei din 23 ianuarie. Unul dintre punctele reclamate la CCR privea înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Majoritatea judecătorilor Curții au constatat că înființarea unei secții speciale care să-i ancheteze doar pe magistrați nu contravine Legii fundamentale. Judecătoarea Livia Stanciu a formulat o opinie separată, cerând respingerea întregului act normativ.

Pe 30 ianuarie, CCR constata că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor are, de asemenea, unele prevederi neconstituționale.

Cele trei acte normative se vor întoarce în Parlament. Potrivit Constituției, Legislativul are la dispoziție 45 de zile pentru a modifica prevederile declarate neconstituționale. Termenul curge din momentul în care motivările CCR vor fi publicate în Monitorul Oficial.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

Descoperă aromele delicioase ale bucătăriei: Rețete senzaționale cu Pui și Creveți pentru când ai nevoie de ceva ușor

Bucătăria este un loc magic în care se întâlnesc aromele, texturile și gusturile pentru a crea experiențe culinare de neuitat. Două ingrediente versatile și...

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă