17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăPoliticăLegea privind organizarea judiciară, respinsă pentru depăşirea termenelor

Legea privind organizarea judiciară, respinsă pentru depăşirea termenelor

“Având în vedere că, în cauza de faţă, sesizarea a fost înregistrată pe rolul Curţii Constituţionale în data de 4 mai 2018, deci după împlinirea termenului de 10 de zile, care a început să curgă din 30 martie 2018, dată la care, după reexaminarea întemeiată pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, Parlamentul a trimis legea preşedintelui spre promulgare, în temeiul art. 77 alin. (3) din Constituţie, Curtea a constatat că sesizarea nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege şi Constituţie pentru a putea fi analizată pe fond, fiind depăşit stadiul procedurii constituţionale în care ar fi putut fi formulate critici de neconstituţionalitate cu privire la prevederile legale reexaminate”, se precizează în document.

De asemenea, CCR a reţinut că o parte din criticile formulate de şeful statului vizează conţinutul normativ al unor dispoziţii ale legii în forma adoptată iniţial de Parlament, care nu au fost supuse procedurii de reexaminare, arătând că termenul în care preşedintele putea solicita verificarea constituţionalităţii respectivelor dispoziţii a expirat, astfel că instanţa de contencios constituţional nu este îndrituită să efectueze un atare control.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României.

Cele mai citite

Asociaţia Energia Inteligentă: Furtuna geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice

O furtună geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice sau chiar pentru comunităţile care s-ar baza exclusiv pe energie electrică, arată...

EPPO anchetează achiziția de vaccinuri, Comisia Europeană îi reduce bugetul cu 5 milioane de euro. Parchetul European vrea să rezolve amiabil disputa cu Comisia...

Conducerea Parchetului European, condus de Laura Codruța Kövesi, caută să convingă "amiabil" Comisia Europeană să revină asupra deciziei de a reduce finanțarea EPPO cu...

Cum să asortezi bijuteriile cu ținutele? 7 sfaturi utile

Sursa foto: Shutterstock Bijuteriile pot fi detalii cheie în completarea unei ținute, adăugând strălucire și rafinament sau chiar oferind un accent de personalitate. Asortarea lor corectă...
Ultima oră
Pe aceeași temă