Sesizarea Bombonicăi Prodana, fosta soție a șefului PSD, Liviu Dragnea, privind definiția abuzului în sericiu ar putea fi analizată de judecătorii Curții Constituționale în 6 iunie, a declarat, vineri, președintele CCR, Valer Dorneanu, la Constanța, informează News.ro.
„Cazul Bombonica aşteaptă la rând, probabil în 6 iunie vom judeca acest caz pentru că a urmat calea obişnuită a excepţiilor de neconstituţionalitate. Nu puteam să-i dăm un termen mai scurt sau mai lung, aş putea să spun că i-am dat un termen mediu”, a declarat Valer Dorneanu.
Întrebat despre faptul că Guvernul recomandă retragerea cererii respective, preşedintele Curţii Constituţionale a răspuns: „Mă puneţi în situaţia să mă pronunţ asupra unor aspecte care vizează strict dezbaterile ce vor avea loc în plenul Curţii. Noi nu luăm decizii separate, şi nici nu vorbim separat. În orice caz, odată sesizaţi de principiu, Curtea Constituţională soluţionează acea cauză. Nu suntem ca în procedura civilă unde să funcţioneze retragerea plângerii”, potrivit News.ro.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat că direcția din cadrul ministerului pe care îl conduce a întocmit punctul de vedere al Guvernului în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate referitoare la pragul pentru abuzul în serviciu.
La sfârșitul lunii martie, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis cererea invocată de Bombonica Prodana privind sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unui articol din Codul penal care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu. Excepția de neconstituționalitate se referă la dispozițiile art.248 Cod penal anterior, corespondent în art. 297 alin.1 noul Cod penal și art. 132 din Legea nr.78/2000. Avocatul Toni Neacșu, cel care o apără pe Bombonica Prodana, a explicat că dorește ca CCR să se pronunțe asupra stabilirii unui prag valoric, sub care abuzul în serviciu să nu mai fie infracțiune.
Bombonica Prodana a fost trimisă în judecată de DNA cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, la data comiterii faptei aceasta fiind coordonator al Complexului de servicii destinate copilului și familiei și șef serviciu Secretariat din cadrul DGASPC Teleorman. În același dosar, a fost trimis în judecată și Liviu Dragnea, care este acuzat de săvârșirea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual.
Guvernul cere Curții Constituționale a României respingerea excepţiei formulate de fosta soţie a lui Liviu Dragnea, privind lipsa pragului valoric pentru abuzul în serviciu, au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.